Andreea Bălan a făcut primele declarații despre starea sa de sănătate chiar de pe patul de spital. Artista a dezvăluit că a avut mare noroc cu medicii care s-au ocupat de ea, iar acum singurul lucru pe care vrea să îl facă este să își ia fetițele de care îi este foarte dor, în brațe.
Cântăreața a ajuns de urgență la spital după ce a acuzat dureri abdominale groaznice. Acum, când totul este bine, Andreea Bălan a ținut să le mulțumească persoanelor dragi care au fost lângă ea, chiar dacă nu au avut voie să o viziteze.
“M-am internat în spital luni seara, cu dureri abdominale foarte mari. În urma investigațiilor, doctorii au descoperit un abces abdominal. Marți ar fi trebuit să mă operez, dar am avut mare noroc și, cu puțin timp înaintea operației programate, medicii au reușit drenarea lui. Acum sunt sub tratament și observație.
Mulțumesc tuturor pentru mesajele frumoase. În spital nu se permit vizite, dar alături de mine au fost și sunt persoanele pe care le iubesc și care sunt prezente în viața mea. Abia aștept să ajung acasă, să le strâng în brațe pe Ella și Clara. Vă doresc sănătate tuturor!”, a scris vedeta pe două dintre imaginile publicate pe Instagram Stories.
„Nu îmi este ușor, este greu să fiu mamă singură și eu să fiu cea care are grijă de ele, de casă, de tot… dar pot!
Programul meu se închide la cinci jumate. Tot ceea ce trebuie să rezolv, trebuie să fac în timpul zilei pentru că apoi o iau pe Ella de la grădiniță. Din momentul acela sunt a lor: mergem în parc, la mall, mare, munte, parc”, a spus Andreea Bălan, arată Click.
„O dată pe săptămână cu tati și în rest cu mine! 99% din timp ele sunt cu mine. Mi-aș dori să fie mai des, mi-as dori să fie mai mult, dar atât se dorește”, a mai declarat frumoasa artistă în emisiunea ”Acces Direct” de la Antena 1.
Sursă foto: Instagram