Andra a trecut prin clipe grele! Mama artistei a fost operată din cauza unei tumori: „Am plâns tot drumul. A fost un hop în viața noastră”

Publicat: 26 mart. 2024, 15:58 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Andra a fost  destul de discretă atunci când a venit vorba despre familia ei şi problemele prin care au trecut de-a lungul timpului. Artista a încercat întotdeauna să le aducă celor care o urmăresc zâmbete şi bucurie, din acest motiv a încercat să ţină ascunse momentele grele. La un moment dat însă s-a aflat că mama artistei a trecut printr-o operaţie complicată din cauza unei tumori. Iată ce a dezvăluit soţia lui Cătălin Măruţă despre acest moment.

Andra a fost recent invitată în cadrul podcast-ului Fain și Simplu, moderat de Mihai Morar, acolo unde a vorbit pentru prima dată despre unul dintre cele mai grele momente din viața sa.

Artista a vorbit pentru prima dată despre operaţia mamei sale

Mai exact, soţia lui Cătălin Măruţă a vorbit despre perioada în care mama ei a fost operată de urgenţă. În urma unor ivestigaţii, medicii au descoperit că aceasta avea o tumoră pe rinichi. Pentru întreaga familie au urmat clipe extrem de grele.

„În 2007 cred că s-a operat ea. Ea tot lua pastile de durere. Zicea că o doare mijlocul și la un moment dat ne-am dus să facem un set de analize. Am zis să facem și un ecograf. Când au văzut acolo analizeze și ecograful, au zic că de urgență trebuie să mergem la Fundeni. Să se opereze rapid pentru că avea o tumoare de 15 cm pe un rinichi. Ei credeau că este extinsă și pe ficat. A fost așa o chestie…Doamne, foarte greu! Ne-am dus la Fundeni de dimineață. Ei au zis să se opereze de urgență”, a povestit Andra în podcastul Fain și Simplu, moderat de Mihai Morar.

Andra: „A fost un hop în viața noastră”

Andra recunoaște, după 18 ani de la această întâmplare, faptul că a fost cel mai greu moment din viața ei, mai ales că medicii erau destul de reținuți. De atunci, a rămas cu o sensibilitate, astfel că atunci când cântă melodia „Drumul vieții ne desparte„, se gândește doar la acele clipe dureroase prin care a trecut alături de familia ei.

Am știut că sunt acolo frații mei și am putut să împart durerea asta cu ei. Țin minte că m-am dus la o emisiune cu Săndel și cântam „Drumul vieții ne desparte’. Atâta am plâns în timp ce cântam! De fiecare dată când cântăm piesa asta ne uităm ochi în ochi și ne gândim la acel moment pentru că a fost un hop în viața noastră”, a mai spus Andra.

 

Sursă foto: social media

 

Publicat: 26 mart. 2024, 15:58 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă