Andi Moisescu, dezvăluiri tulburătoare despre cea mai grea perioadă din viața lui: “Vindeam ziare la metrou, era tot ceea ce dețineam până atunci…”

Andi Moisescu, dezvăluiri tulburătoare despre cea mai grea perioadă din viața lui. Vedeta Pro TV ne-a dezvăluit, într-un interviu exclusiv, cum a ajuns să lucreze la radio, și mai târziu în televiziune. După ce a terminat facultatea, Andi a vândut ziare la metrou, la Piața Romană. Câștiga bine, după cum ne-a declarat, însă își dorea altceva….

Andi Moisescu, dezvăluiri tulburătoare despre cea mai grea perioadă din viața lui

Andi Moisescu ne-a povestit cum a început cariera lui în televiziune, dar și multe secrete despre el. Andi Moisescu a vorbit atât despre căsnicia cu Olivia, cât și despre ce “slăbiciuni” are atunci când merge la cumpărături, spre exemplu.

Reporter: Cum a început cariera ta în Pro TV?

Andi Moisescu: Ooo, frumos cred. Sau, mă rog, frumos îmi aduc eu aminte, că eu îmi aduc aminte de momentele plăcute. Alea mai puțin plăcute, adică mai dificile, încerc să le trag deoparte. Deși au avut și alea farmecul lor, să știi.

A început frumos, printr-un telefon în care am fost invitat să dau o probă pentru “Ora 7, bună dimineața”, era practic cred că a 5-a probă pe care o dădeam pentru Pro TV, mă rog, pentru televiziune, pentru că înainte se chema “Canal 31”, când am dat prima probă. Și acum a fost pentru prima oară când am și cedat. Pentru că la invitațiile anterioare am zis că n-are rost să vin să fac ceva ce nu cred că mi se potrivește. Și atunci a fost un moment, habar n-am, de descătușare emoțională…

În ce a constat proba?

Cred că tocmai terminasem facultatea, dispăruse un stres destul de puternic în viață, pentru că Facultatea de Matematică nu e chiar atât de ușoară precum pare din afară. Și ultimii doi ani erau din ce în ce mai dificili pentru mine, prin prisma faptului că aveam și foarte mult de muncă.

„Era practic cred că a 5-a probă pe care o dădeam pentru Pro TV”

Dar, eliberându-mă de acest stres, cred că m-au prins într-un moment foarte bun, și am zis “Hai că vin. Știu că până acum am zis că nu e cazul, dar hai să încerc, ce poate să fie așa grav?”. Și m-am dus și am dat o probă, practic am ținut o emisiune întreagă “Ora 7, bună dimineața”.

După ce s-a terminat, am mai ținut-o încă o dată cu toată echipa de emisie, ceea ce mi s-a părut un efort demn de apreciat. Nici nu mi-am putut permite să fiu altfel decât să fiu foarte serios și extrem de concentrat să iasă bine. Măcar din respect pentru restul echipei care a stat încă o dată cu mine încă o oră în plus ca să facem emisiunea cap – coadă. Și s-a dovedit că a fost bine. Mai dăduseră și alții, dar eu am fost cel mai norocos și așa că am preluat eu ștafeta.

Reporter: Spun unii că tu ai fi avut șansa unei vieți fără lipsuri, chiar dacă nu ai fi profesat în televiziune. Cum ai sintetiza educația pe care ai primit-o de la părinții tăi?

Andi Moisescu: Nu știu pe ce se bazează cei care zic că aș fi avut o viață fără lipsuri, habar n-am… nu știu… Mie nu mi-au lipsit nimic din lucrurile importante în viață, respectiv dragostea părinților mei, a familiei, care e cea mai importantă, în rest, tot ceea ce ține de bunuri materiale, lucruri, cameră, și așa mai departe, eu n-am avut parte de niciuna din lucrurile astea și nici vreun background care mă recomandă pentru meseria asta…

Andi Moisescu: “Vindeam ziare la metrou, era tot ceea ce dețineam până atunci”

Am intrat în 1990 în radio dintr-o nebunie. Vindeam ziare la metrou, cam asta era tot ceea ce dețineam până atunci, abilitatea de a vinde ziare la metrou la Piața Romană. Asta știam clar că funcționa pentru că avusesem succes și câștigasem niște bani buni, la prima vânzare… la vremea respectivă.

În timp ce vindeam ziare am auzit anunț de concurs de dj la un post de radio. Era primul post de radio apărut atunci, și mai eram cu încă un coleg de bancă, și el vindea ziare lângă mine – și mi-a zis “De ce nu te duci? Că tu tot pui muzică la toate petrecerile noastre”. Și m-am dus. A doua zi de dimineață i-am zis: “Bine, fii atent, eu nu vin mâine să vând” – vindeam săptămânal, deci nu era o problemă dacă nu vindeam într-o zi – și m-am dus la concurs. Printre alți 50 de oameni eram și eu. Am luat eu și încă un băiat.

Am plecat de jos. Mai jos de atât… nu-mi dau seama de unde aș fi putut să plec.

Reporter: Nu pari un om al exceselor, cu toate astea, poți să ne spui care este cea mai mare slăbiciune a ta când mergi la cumpărături?

Andi Moisescu: Să știi că la cumpărături sunt destul de precaut. Mai pic și eu în patima în care pică oricine pleacă la cumpărături nemâncat, de exemplu. E una dintre cele mai mari greșeli pe care le poți face. În momentul ăla ți se pare că ai nevoie de toate lucrurile pe care le întâlnești în cale și brusc îți reamintești de toate poftele pe care nu ți le-ai putut satisface… cedezi până și în fața unei eugenii.

Andi Moisescu: “Încerc să nu repet greșala asta, pentru că m-am pârlit”

Eu încerc să nu repet greșala asta pentru că m-am pârlit de câteva ori. În rest sunt destul de cumpătat la cumpărături, nu prea mă reped în ele, mi se pare că a dispărut presiunea asta de când cumpărăturile vin singure la noi. Că în online tot avem ocazia să compărăm, să citim review -uri peste review-uri. Deciziile de cumpărare le iau din ce în ce mai greu din punctul ăsta de vedere. Dar tot mai fac achiziții, nu neaparat necesare, și probabil că segmentul în care cedez emoțional ține de toate gadget-urile astea. Sau mai puțin gadget-uri, mai mult aparatură pe care o folosesc la filmare. Cred că am și acum microfoane mai multe decât aș putea să folosesc…

Am o sensibilitate pentru zona audio și tot ceea ce e legat de zone audio mă fascinează. Și de fiecare dată când mai văd câte un microfon zic: “Pe ăsta îl iau așa doar să-l am”. Ține de o dambla de-a mea.

Reporter: Ești căsătorit cu Olivia din 2004…care sunt ingredientele unei căsnicii de durată în zilele noastre?

Andi Moisescu: Cred că sunt aceleași de când lumea. Respectul e foarte important și, după părerea mea, și înțelegerea. Dar toate astea derivă din dragoste. Atunci când e dragoste reală și puternică, părerea mea este că ea se transformă mai târziu, în timp, și în respect, și în înțelegere… dacă iubești cu adevărat pe cineva.

„Cred că sunt romantic, da. Sau cel puțin așa îmi place să cred”

Reporter: Ești un tip romantic? Care a fost cel mai recent gest drăguț pe care l-ai făcut pentru soția ta?

Andi Moisescu: Cred că sunt romantic, da. Sau cel puțin așa îmi place să cred. În momentul în care suntem doar noi între noi, ca să spun așa… fac gesturi romantice. Dar gesturile romantice țin foarte mult de intimitatea noastră…

Adesea nu mi se întâmplă să cumpăr flori, de ce să te mint, deși chiar ieri am cumpărat un buchet de flori. Dar, e adevărat, că nu pentru soția mea, ci am fost la cineva pentru prima oară într-o vizită și am acest obicei vechi, să nu intru într-o casă unde există și o femeie… fără să mă duc cu un buchet de flori. Mi se pare că e un gest minim de bun simț.

Reporter: Ești un tip foarte șarmant și cu siguranță sunt multe femei care îți scriu. Ce părere are Olivia despre asta?

Andi Moisescu: Nu sunt atât de multe femei care îmi dau nici târcoale, și cu atât mai puțin nici cele care scriu. Pot fi gesturi din astea care pot fi complimente care se fac mai mult decât public… pe Facebook, pe Instagram…

Andi Moisescu: “Cred că scrisorile au o emoție aparte. Am corespondat și eu când eram îndrăgostit”

Din păcate a dispărut acest obicei cu scrisul… cu scrisorile. Erau pe vremuri… Dar pe vremuri să știi că scriau și bărbații chiar. Am filmat recent un podcast cu Nicu Alifantis și el îmi povestea că, imediat după armată, își trimiteau scrisori el și cu un fost coleg de armată care i-a devenit și manager dupa aceea, Aurel Mitran, comunicau prin intermediul unor scrisori.

Mi se pare că obiceiul ăsta, din păcate, s-a pierdut. Adică nu mai comunică nici bărbații cu femeile prin intermediul scrisorilor, deși cred că scrisorile au o emoție aparte care țin și de așteptarea asta… că tu nu știi vine, nu vine, când vine.

Am corespondat și eu cu scrisori în tinerețe. Când eram îndrăgostit scriam scrisori, primeam scrisori și era o emoție cu totul aparte când așteptai să vezi dacă vine. Și corespondam cu cineva care nu era din București, de exemplu, și atunci era emoția cu atât mai mare, nu știai dacă vine, nu vine scrisoarea. Trimiteai astăzi niște gânduri care ajungeau probabil peste 4-5 zile sau o săptămână. Sau se mai pierdeau scrisorile… era și mai… sau le interceptau părinții și poate voiau să țină departe…

E o emoție, care, după părerea mea, s-a pierdut. N-am mai văzut-o.

Ce spune Andi Moisescu despre compromisurile din viața profesională

Reporter: Ce compromis nu ai accepta niciodată în viața ta profesională?

Andi Moisescu: Nu cred că aș putea să fac niciodată lucruri în care nu cred. Mi-e foarte dificil, în primul rând că nu le văd rostul, mi se pare că e o energie irosită, n-o să mă creadă nimeni și chiar dacă m-ar crede pe moment, la un moment dat ar fi foarte trist să descopere că e o păcăleală, asta ar ruina practic toată credibilitatea câștigată până atunci și mi se pare că este cel mai important atribut pe care-l poate avea cineva în grijă – credibilitatea – asta cântărește cel mai mult. Așadar, n-aș face niciodată lucruri în care nu cred.

Reporter: Care a fost cea mai dură lecție de viață pe care ai primit-o?

Andi Moisescu: Sper că nu s-a întâmplat încă și sper să nu se întâmple niciodată. Nu-mi aduc aminte de lecții dure de viață pe care le-am primit, îmi aduc aminte de lecții foarte frumoase de viață pe care le-am primit.

Cine a fost omul care i-a influențat cariera

Una dintre ele, am mai povestit eu despre ea, e probabil cel mai important lucru pe care l-am învățat, atunci când am intrat în televiziune, de la unul dintre directorii de imagine din Pro Tv la vremea respectivă – Victor Prunaru – care mi-a spus – nu-mi aduc aminte dacă după ce am dat proba sau după una dintre emisiuni – a venit la mine și mi-a zis: “Hai să te învăț ceva ce probabil o să prețuiești toată viața. Televiziunea e o chestiune de echipă în care fiecare are câte ceva de făcut, chiar dacă nu-i vezi pe toți, și e foarte important ca fiecare să simtă că tu vrei să le mulțumești fiecăruia pentru tot ceea ce au făcut”.

Drept pentru care m-a sfătuit și de atunci am aplicat chestia asta, așa ca din Biblie cum ar veni, după fiecare emisie, înregistrare, eveniment, absolut orice, să spun multumesc fiecărui om care a făcut parte din echipa cu care am lucrat, începând de la producătorul general al evenimentului, până la cei care se ocupă de menaj. Și fac asta de atunci, din 1996, fără întrerupere.

Sursa Foto: Arhiva CIAO.RO