Proiectul Ana Baniciu a început să prindă un contur foarte frumos în ultima vreme.
Piesă pe radio, vorbim despre ”CSF, nu ai CSF” sau super participare în show-ul ”Asia Express”. De asemenea, despre Ana Baniciu mai știm că este fiica celebrului Mircea Baniciu, de la care se vede treaba că a moștenit talentul pentru muzică.
Simțim, însă, că ar trebui să știm mai multe despre această tânără de 25 de ani pe care, dacă ar fi să o cităm, o enervează cumplit zilele în care nu pune cel puțin o cărămidă la proiectul ei. Am stat de vorbă cu Ana Baniciu. Iată ce a declarat ea, în exclusivitate, pentru Ciao.ro:
Tu pentru ce ai spune în momentul ăsta ”CSF, n-ai CSF” din ceea ce ți se întâmplă sau ți s-a întâmplat în viața ta?
La tot ce se întâmplă în viața mea… Cred că se potrivește în toate momentele mai ciudate sau mai puțin plăcute din viața fiecăruia. La mine a devenit o gândire de ansamblu pentru că îmi place să iau viața așa cum e și să învăț zi de zi de la oamenii de lângă mine și din tot felul de experiențe, unele mai plăcute decât celelalte! Așadar, csf, nu ai csf, pui un zâmbet pe față și mergi mai departe.
Care a fost, până acum, cea mai nasoală chestie care ți s-a întâmplat în viața profesională și ce ți-a adus ea BUN, totuși? Dar în viața personală?
Au fost multe dezamăgiri de-alungul timpului pentru că meseria asta de artist te face să pășești pe un drum destul de nesigur, cu suișuri și coborâșuri. Eu însă privesc partea plină a paharului și sunt sigură de faptul că tot ce se întâmplă, se întâmplă cu un motiv și morala este cea mai interesantă parte a povestii. De aceea, de fiecare dată când mă dezamăgește cineva eu îi mulțumesc pentru că mă ajută să fiu din ce în ce mai puternică și motivată… practic mă ajută să strălucesc.
Spune-mi, te rog, ce din statutul de fiica a lui Mircea Baniciu ți-a adus plusuri în carieră și ce ți-a adus minusuri. Și cum ai ales să funcționezi cu fiecare dintre aceste aspecte?
Eu m-am mândrit întotdeauna cu numele BANICIU și consider că sunt născută sub o stea norocoasă pentru că am trăit de mică alături de artiștii care treceau pragul casei noastre. Pe lângă acest nume port și talentul moștenit de la Mircea, tatăl meu, iar acest talent mă face doar să-mi doresc să pot duce numele ăsta mai departe cu respect și să ajung într-o zi la nivelul lui… chiar să îl și depășesc:)
”CSF este un pamflet la adresa celor care se joacă cu suflete”
Dacă rolurile ar fi fost inversate, tu în locul tatălui tău, ce l-ai fi învățat, ce i-ai fi spus atunci când ar fi decis să se apuce de muzică?
Ce mi-a spus și el! Să am grijă pentru că în industria asta azi ești… mâine nu mai ești, ca e o carieră grea, dar îți dăruiește și cele mai frumoase împliniri, și… să fiu eu, să fiu reală și asumată pentru că publicul simte treaba asta.
În ”CSF, n-ai CSF” cânți o iubire pierdută. Este o experiență personală? Atât de urât s-a terminat încât a meritat o piesă?
Fiecare trecem prin dezamăgiri de tot felul, iar CSF este un pamflet la adresa celor care se joacă cu suflete. Mi-am dorit să fac această piesă și să pun un zâmbet pe buze celor care suferă după o despărțire sau din cauză că au iubit persoana nepotrivită și să îi fac să zâmbească! Se pare că mi-a ieșit… am primit sute de mesaje de la oameni care îmi mulțumeau pentru piesa asta.
Ana Baniciu, care sunt lucrurile care te-ar putea destabiliza si care sunt, din contra, cele care daca ai fi jos, ar avea puterea sa te ridice?
Cred că am ajuns la un prag de maturitate la care nu mai destabilizează foarte ușor ceva sau cineva. Mă rog pentru sănătatea mea și a familiei mele… cât timp suntem sănătoși toate au o rezolvare. În momentele mai dificile știu că am familia lângă mine și prietenii pe care îi iubesc și alături de care am crescut. Ei mă știu exact așa cum sunt și știu și cum să mă ridice în caz că se întâmplă ceva.
Cum arată viața ta de femeie de 25 de ani, Ana?
Wow! Când aud ‘’femeie’’ mă panichez puțin pentru că eu mă uit în oglindă și văd un copil… mă întreb dacă așa am să mă văd toată viața!? La 25 de ani sunt mult mai matură, știu ce vreau de la mine și de la oamenii din jurul meu, știu cum să-mi gestionez viața și muncesc foarte mult zi de zi pentru cariera mea pentru acum este momentul să trag tare. Nu merg după reguli, ci fac ceea ce simt și ce îmi spune intuiția, cred că asta e rețeta unei vieți fericite.
Hai să vorbim puțin despre stilul de viață, pentru că ne dorim ca cititorii noștri să învețe câte ceva din interviurile pe care le facem. Cum arată stilul tău de viață? Cu ce te lauzi și ce ai schimba?
Nu mă laud, în general, dar sunt mândră de mine, de corpul meu și mă simt extrem de bine în piele mea, ceea ce ma face să adopt uneori un stil mai îndrăzneț sau să port niște haine mai sexy. Încerc din răsputeri ca nimic din ceea ce fac să nu fie vulgar și să mă mențin așa pozitivă și autorironică zi de zi. Fac mult sport și a devenit un mod de viață care mă echilibrează.
Hai sa facem un exercitiu de imaginatie. Unde ar trebui sa fi si ce ar trebui sa faci ca sa te relaxezi in adevaratul sens al cuvantului?
Să fiu undeva unde este liniște și să nu fie multă lume în jurul meu. Vara trecută am urcat pe munte, până la crucea de pe muntele Caraiman. Am prins o vreme minunată și a fost cred că cel mai relaxant și energizant moment al anului. Mai sunt momentele de relaxare la malul
marii. Iubesc marea și mă leagă de ea o mulțime de amintiri frumoase.
Dacă ar trebui să publici o știre despre Ana Baniciu, care ar fi titlul pe care l-ai alege?
De la fata lui tata, la Ana Baniciu.
Ce faci în afară de muzică, stiu că ești foarte, foarte ocupată?
Lucrez la conținutul meu pe online pentru că e cea mai la îndemână modalitate de a comunica cu publicul.
Nu putem să nu discutam despre Asia Express? Cum a fost aceasta experiență pentru tine?
Am plecat în Asia Express ca să îmi descopăr limitele și să văd cum reacționez în momente de disperare, de oboseală dusă la extrem pe stomacul gol. Am fost puțin inconștiente și eu și Raluka pentru că nu am realizat în ce ne băgăm… Am știut că o să fie greu, dar a fost mult mai greu decât ne-am așteptat. Una peste alta, a fost cea mai frumoasă experiență de până acum de unde m-am întors schimbată… în bine.
Apropo de acest show difuzat de Antena 1, spune-ne care sunt chestiile care ar putea să te scoată din zona ta de confort atunci când vine vorba de rutina ta de zi cu zi?
Pe lângă toate lecțiile de viață pe care le-am primit în Asia, ne-am dat seama că ne putem adapta și putem ieși din zona noastră de confort de acasă. Mie mai mult decât mâncarea mi-au lipsit apa caldă și dusul. Am fost nevoite să ne spălăm pe tot parcursul călătoriei cu apă rece din râu chiar și pe cap. Tot acolo am realizat că o pauză departe de telefon face foarte bine pentru că ne-am concentrat pe altceva, pe energie, ceea ce am simțit și ce am văzut acolo și pe joc.
Ești un om exigent cu tine sau nu? Care sunt lucrurile pe care ai vrea să le schimbi la tine și care sunt lucrurile care-ți plac cel mai mult la tine?
Sunt din ce în ce mai exigentă și din ce în ce mai strictă cu mine și cu cariera mea! Mă enervez crunt când trece o zi și nu am făcut ceva pentru mine când simt că nu am pus o cărămidă la proiectul meu și la ce urmează să devin. Îmi place că sunt un om asumat și sincer cu mine și cu oamenii de lângă mine și îmi reprosez că uneori mă îmbăt cu apă rece câ
nd nu e cazul.