Amalia Năstase a ţinut o dietă cu ajutorul căreia a reuşit să slăbească aproape 35 de kilograme. Chiar dacă acum este într-o formă fizică de invidiat, fosta soţie a lui Ilie Năstase nu vrea să se oprească aici.
Amalia Năstase a impresionat pe toată lumea după ce în doar 6 luni s-a transformat radical. Vedeta a vorbit despre ce sacrificii a făcut în tot acest timp.
„Am trecut de perioada critică a dietei, au trecut deja șase luni. Acum pot să mănânc lucruri care-mi plac. Mă rog, doctorul mi-a zis că aș putea să mănânc și pizza și paste, ceea ce încă nu voi face, dar în seara asta voi mânca floricele. Următoarea etapă a dietei este menținerea. Cineva mă întreba «adică tu nu o să mai mănânci niciodată nimic?» O să mănânc o felie de tort odată și odată”, ne-a mărturisit Amalia.
Amalia Năstase nu se abate de la dietă. Chiar dacă medicul i-a permis să îşi mai facă unele pofte, bruneta nu doreşte să comită greşeli.
„Eu le am ca model pe franțuzoaice. Mă uit la ele, că după 40 de ani ele nu mai pun gura pe nimic niciodată, cel mult mănâncă o bucățică de ciocolată neagră și nu a murit nicio franțuzoaică de inaniție sau poftă. Dacă ele pot, mă gândesc că și eu voi putea. Asta e, după ce treci de 40 de ani, nu toată lumea e norocoasă să rămână cu un metabolism rapid și dacă nu te ajuta metabolismul, trebuie să te ajuți tu”,a declarat Amalia pentru viva.ro.
„Dacă mă întreabă cineva dacă sunt un om hotărât sau dacă cred că voi reuși ceva, eu zic că nu o să reușesc nimic și că nu sunt un om hotărât. (râde) Totuși, cumva, în viață, cu tot ce am încercat să fac m-a ajutat Dumnezeu și am reușit. Într-adevăr, nu e ușor și te sperie orice început. De dietă, de business, mutatul te sperie, un divorț te sperie…dar sunt micări pe care dacă nu le faci, rămâi într-un loc unde nu e bine să fii. Mi-a fost frică să încep dieta, am crezut că nu o să reușesc. Schimbările sunt foarte lente, încetul cu încetul se schimbă tot. Trebuie să ai răbdare și încredere că acul nu va rămâne toată viața la 97 kg. Uite că a coborât!”, a mai spus Amalia.