Nea Mărin se menține într-o formă excelentă la 65 de ani! Puțini însă sunt cei care știu că pe lângă adoptarea unui stil de viață sănătos, coregraful a renunțat la anumite alimente.
Toate vedetele care au fost invitate în emisiunea lui Nea Mărin recunosc că e foarte dificil să ții pasul cu el. Se pare că pasiunea sa pentru dans și viața sportivă pe care o duce în continuare, combinate cu o alimentație sănătoasă și o familie frumoasă reprezintă modalitatea prin care Nea Mărin reușește să le țină piept chiar și celor care au pe jumătate vârsta lui.
Dar mai există niște lucruri care l-au ajutat să se mențină într-o formă incredibilă la cei 65 de ani pe care îi are. Pentru a duce o viață sănătoasă, Nea Mărin a avut grijă la alimentatie. În cadrul emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin Dobrogea, coregraful a dezvăluit că de mai bine de 25 de ani a renunțat la mezeluri. Momentul dezvăluirii a venit atunci când, ajunși la o fermă de curcani, gospodării i-au servit pe toți cu mezeluri țărănești, făcute de mâinile românilor.
”Sunt 25 de ani de când n-am mai mâncat niciun fel de mezel. Vorbesc serios, deloc”, a zis el, spre marea surpriză a tuturor.
”Pentru prima oară, în 25 de ani, Nea Marin gustă mezeluri pentru că sunt proaspete și făcute aici”, a zis și Radu Bucălae.
Nea Mărin este unul dintre cei mai efervescenți artiști de pe scena showbizului românesc. Deși este o persoană foarte deschisă și mereu pusă pe șotii, nea Mărin a păstrat o anumită discreție atunci când a venit vorba despre familia lui. Artistul și-a unit destinul cu aleasa inimii sale în urmă cu 45 de ani, iar de atunci cei doi sunt de nedespărțit.
”Spaima vedetelor” este extrem de sensibil atunci când vine vorba despre femeia care i-a stat alături atâția ani. În ultima perioadă, cei doi profită de timpul liber și onorează diferite evenimente mondene. Nea Mărin spune că partenera de viață i-a fost cel mai mare sprijin pe parcursul carierei, fiindcă ea a ținut familia împreună și s-a ocupat de creșterea celor două fiice.
„În ultimul timp am zis să-mi iau soția la evenimente, că destul a stat fără mine, ani de zile. A ieșit la pensie, am ieșit și eu la pensie și acum avem timp să ne ocupăm mai mult de noi. În viață așa e… unul trebuie să-și asume ce vrea să facă și celălalt să-l sprijine. La mine așa a fost, soția mea m-a sprijinit foarte mult, s-a ocupat de copii, iar acum eu mă ocup de nepoți. Dacă nu ai în spate o femeie care să te susțină, nu poți să faci nimic”, a declarat coregraful.