Alexandru Rafila avertizează! Sistemul medical ar putea ajunge în colaps, dacă nu se va lua o măsură importantă!

Publicat: 20 apr. 2020, 13:43 Autor: Andreea Voicu News

Doctorul Alexandru Rafila a vorbit public despre o măsură care ar putea să ducă România spre un colaps, în timpul pandemiei de coronavirus. Economia din țara noastră este pusă acum, în mare parte, ”pe butuci”, și trebuie să își revină cât mai repede! Evident, sistemul economic se leagă și de cel de sănătae, iar dacă acesta nu își va reveni, cel medical va fi în colaps.

„Indiferent de tipul de măsuri care sunt luate în momentul de față, trebuie să ne gândim la un calendar clar și articulat în ceea ce privește revenirea la o viață normală mai ales în domeniul economic. Am auzit tot felul de teorii cum ar fi: să stăm 12 săptămâni închiși în casă, fără ca vreo activitate economică să se desfășoare.

Îmi pare rău, dar acest lucru este profund distructiv. Nu face altceva decât să ducă la imposibilitatea funcționării sistemelor de sănătate. După o astfel de decizie, nu va mai exista nimic! Niciun fel de sistem de sănătate! Pentru că sistemele de sănătate funcționează într-o societate guvernantă de principii economice. Autonomia acestora, în lipsa suportului economic, este o utopie!”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit Gândul.

Publicat: 20 apr. 2020, 13:43 Autor: Andreea Voicu News
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă