Alexandru Arșinel, transformat total! A cântat stând pe scaun, cu gândul la Stela Popescu: ”Câteodată mi se face frică fără ea”

Publicat: 05 ian. 2021, 11:26 Autor: Andreea Voicu Vedete

Ajuns la vârsta de 81 de ani, Alexandru Arșinel a luat parte la o petrecere la Teatrul de Revistă, dovada fiind chiar imaginile postate pe pagina de Facebook oficială. Celebrul actor a luat parte la reprezentanție alături de alți colegi din teatru, dar gândul i-a fost, totuși, la partenera sa de scenă, Stela Popescu.

Și Crăciunul anului 2020 a fost sărbătorit de cei de la Teatrul de Revistă, însă fără prezența mereu încântătoare a Stelei Popescu. Au trecut trei ani de când actrița a trecut în neființă, iar Alexandru Arșinel îi simte lipsa – și de pe scenă, și din viața personală. Pe pagina de Facebook, reprezentanții teatrului au postat imagini de la petrecerea de sărbători, unde actorii au dansat, au cântat, au râs și s-au distrat, însă Alexandru Arșinel pare că abia se mai ține pe picioare. Chiar dacă a încercat să ducă reprezentația până la capăt stând în picioare, actorul nu a mai rezistat și s-a așezat pe scaun.

Pentru Cancan, celebrul actor a mărturisit că îi este foarte dor de Stela Popescu și nu a înlocuit-o nicio secundă. Ba chiar actorul a mărturisit că uneori îi este ”frică fără ea”.

„Românii sunt triști fără Stela, dar se bucură atunci când o revăd pe micul ecran. Nu îmi e ușor! Nu ne-a fost ușor! Stela însemna foarte mult. Ea era un reper important pentru noi. Pentru teatru a fost un geniu unic al românilor. Câteodată mi se face frică fără ea. Oamenii poate așteaptă mai multe de la noi. Când eram împreună, puteam să dăm aproape totul.

Acum joc, oamenii sunt generoși și mă aplaudă. Joc și cu alți colegi și ușor, ușor, publicul se obișnuiește. N-am înlocuit-o pe Stela. Am jucat în continuare cu o fată foarte talentată, Ana Donosa, un moment pe care-l jucam de când trăia Stela și când ne hotărâsem să luăm în spectacol un băiat tânăr, Cristi Simion, care să joace cu ea și o fată cu care să joc eu.

La ea am fost acum două săptămâni, când s-au împlinit doi ani de când au murit. Am fost cu niște flori. Cineva a văzut, la un moment dat, că m-am retras și m-am urcat în mașină. A fost așa de frig și la vârsta mea frigul pătrunde repede. Din această cauză m-am retras, nu din lipsă de respect”, a spus actorul pentru Cancan.

Ce avere are Alexandru Arșinel

Alexandru Arșinel este unul dintre cei mai apreciați actori din România. Datorită talentului său, actorul câștigă o pensie frumoasă în fiecare lună, de ordinul zecilor de mii de lei. Acesta beneficiază, pe lângă pensie, de o indemnizație de merit din partea Ministerului Culturii, dar și de o pensie de revoluționar.

Potrivit actului oficial, în 2019, acesta a încasat 33.720 lei, pensia de revoluţionar, 73.512 lei pensia pentru munca sa, 74.772 lei indemnizaţie de merit de la Ministerul Culturii, dar și alți 10.800 de lei o indemnizație handicap gr. 2 pentru că o îngrijește pe soția bolnavă. Totalul anual a fost de 107.232 lei, ceea ce înseamnă 8.936 lei pe lună.

Totodată, este cunoscut faptul că actorul deține un apartament de 225 mp în Capitală și două case de vacanță, la Sinaia și Crevedia. De asemenea, el mai are patru terenuri, dar și o treime din casa părintească de la Dolhasca, județul Suceava.

Sursă foto: arhivă Ciao, capturi video Facebook Teatrul de Revistă

Publicat: 05 ian. 2021, 11:26 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă