Alexandru Arșinel, noi declaraţii despre lupta cu COVID-19: ”Nu știu dacă te refaci vreodată cu adevărat”

Publicat: 18 mai 2021, 09:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete
Alexandru Arșinel, noi declaraţii despre lupta cu COVID-19: ”Nu știu dacă te refaci vreodată cu adevărat”

În urmă cu câteva săptămâni, Alexandru Arşinel a fost internat în stare gravă la spital din cauza noului coronavirus. Din fericire celebrul actor s-a vindecat, iar recent a făcut noi dezvăluiri despre lupta cu COVID-19.

Deşi Alexandru Arşinel s-a vaccinat împotriva noului coronavirus, temuta boala nu a stat departe de acesta. Pe 17 aprilie, actorul a fost internat la Institutul „Matei Balș” din Capitală, după ce, atât el, cât și soția sa, s-au infectat la doar două luni după ce au făcut rapelul vaccinului.

Alexandru Arșinel, noi declaraţii după ce s-a vindecat de COVID-19

În cadrul unui interviu pentru Antena Stars, Alexandru Arşinel a vorbit despre starea sa de sănătate din prezent. Actorul a explicat cum a reuşit să se recupereze, şi totodată le-a mulţumit specialiștilor care s-au ocupat de el în spital.

”Nu spun că e ceva ușor, dar această pandemie este cumplită. Noroc că am dat peste un grup de specialiști. Nu înseamnă că ne simțim foarte bine. Nu știu dacă te refaci vreodată cu adevărat. Grija pentru ziua de mâine persistă multe săptămâni. Am mâncat destul de bine. Am avut noroc că au fost copiii pe lângă noi, iar printre primele lucruri pe care le-am făcut a fost să fac un duș fierbinte ca să mă dezintoxic de mirosul de spital, de atmosfera de acolo. Nu e plăcut deloc”, a declarat Alexandru Arșinel, potrivit spynews.ro.

Totodată, actorul a vorbit și despre partenera sa de viață.

”E o teamă pentru ziua de mâine, în caz de unul cedează, ce se întâmplă cu familia. Am avut noroc și de o echipă de medici excepționali și vreau să spun că avem noroc. Ea este un om liniștit, un om care împrăștie în jurul ei liniște și calm. Nu este un om agitat ca mine. Suntem de peste 50 de ani împreună și ne leagă multe, e parte din viața mea”, a adăugat artistul.

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 18 mai 2021, 09:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă