Alexandra Stan a vrut să îşi pună capăt zilelor. Artista a făcut dezvăluiri tulburătoare: „Am încercat de două ori…”

Publicat: 21 mart. 2024, 12:37 Autor: Hermina Hagianu Vedete
Alexandra Stan a vrut să îşi pună capăt zilelor. Artista a făcut dezvăluiri tulburătoare: Am încercat de două ori…

Alexandra Stan a făcut confesiuni dureroase în cadrul unui interviu. Cântăreaţa a povestit faptul că a încercat să îşi ia viaţa de două ori. Artista a povestit ce a determinat-o să facă gestul necugetat.

Alexandra Stan a trecut peste o perioadă extrem de dificlă în viața sa, pe vremea când a fost agresată fizic de către fostul ei impresar, Marcel Prodan. Traumele prin care a trecut i-au lăsat urme adânci în suflet, iar drumul spre vindecare a fost foarte greu.

Alexandra Stan: „Am încercat de două ori…”

Relaţia pe care a avut-o cu fostul său impresar i-a făcut mult rău, iar în acea perioadă s-a gândit chiar şi la sinucidere.

„Nu găseam niciun motiv să trăiesc. Mă gândeam să-mi iau viața și chiar am încercat de două ori când eram cu Marcel. E clar că astea nu-s gânduri din lumină, de la Dumnezeu, bune”, a povestit Alexandra Stan, în podcastul lui Mihai Morar.

”Eram în Elveția, printre munți, la un concert, și luasem pastile. A venit taică-miu să-mi zică să beau multă apă să vomit. El era tour managerul meu atunci și avea cartela de la cameră. La eveniment era și președintele Elveției de la acea vreme, era o petrecere privată la o stațiune de schi”, a adăugat artista.

Alexandra Stan, clipe grele în lupta cu depresia

Alexandra Stan a trecut prin clipe de coșmar în lupta cu depresia, din cauza succesului. Blondina recunoaşte că nu a scăpat de aceste probleme, iar uneori resimte presiunea din zona profesionala. Cântăreaţa a mai dezvăluit că învaţă în continuare cum să gestioneze aceste stări și să depășească momentele de cumpănă.

„După ce ai succes, în sus, din punct de vedere al carierei, acolo vine cea mai grea parte. Atunci oamenii încep să aibă din ce în ce mai multe așteptări de la tine. Cu asta m-am luptat eu foarte mult în ultimii ani, pentru că oamenii nu văd că viața unui artist este un amalgam de sentimente. De multe ori, eșecul nu este doar a artistului, ci al întregii echipe. Este o presiune mare și asta poate să îți creeze niște stări de anxietate și depresie și lipsa de incredere în tine. Eu la asta lucrez de ani de zile. Mi s-a întâmplat recent să nu mai pot, să zic că nu mai vreau să trăiesc”, a declarat Alexandra Stan, potrivit Antena Stars.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 21 mart. 2024, 12:37 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×