Alex Velea, mărturisiri despre Zanni, concurentul de la ”Survivor România”: ”El n-are mamă, n-are tată, n-are iubită”

16 06. 2021, 12:45

Alex Velea a făcut o serie de dezvăluiri despre Zanni, dar și despre participarea acestuia în emisiunea – fenomen de la Kanal D, ”Survivor România”. Celebrul cântăreț susține faptul că orice plecare de acasă este foarte grea, iar față de prietenul lui are doar cuvinte de laudă.

Artistul Alex Velea și-a expus opinia în legătură cu prezența lui Zanni la ”Survivor România”, în Republica Dominicană. Chiar dacă Alex Velea susține faptul că nu ar rezista într-o astfel de competiție, mai ales că i se face dor de familie, dar și pentru că există condiții grele, el îl susține pe Zanni, fiind un concurent care luptă pentru visul său. La adresa amicului lui are doar cuvinte de laudă!

Cântărețul a făcut o paralelă cu prezența lui în cadrul show-ului ”Asia Express”, unde i-a fost dificil, mai ales că s-a confruntat cu dorul de Antonia și de copii.

„E foarte greu! Eu am văzut când am fost noi în Asia … El n-are mamă, n-are tată, n-are iubită. A plecat și … la capitolul ăsta sunt sigur că n-a avut probleme, dar să stai acolo, să faci foamea, să n-ai unde să dormi. Să dormi pe blană, pe scândură e nașpa rău”, spune Alex Velea, scrie Cancan.

Când vine vorba despre participarea sa la o altă emisiune de acest tip, Alex Velea a spus: „Băi, nu mai am vârsta necesară. Am familie, am copiii. Dacă era să fiu adolescent, să am vârsta lor, îți dai seama, voiam să mă duc și să demonstrez ce pot eu, ce fac eu, dar așa nu. La Asia Express mi-a fost greu de tot. M-a omorât dorul și de Antonia și de copiii. Eram terminat”.

Ce va face Zanni cu banii, dacă va câștiga ”Survivor România”

Zanni este unul dintre cei mai puternici și determinați concurenți de la ”Survivor România”. Tânărul, care are o poveste de viață impresionantă, a mărturisit chiar la început că dorește să își îndeplinească un vis, în condițiile în care ar câștiga marele premiu de la ”Survivor România”, și anume să își cumpere o casă pe numele lui.

„Sunt amănunte pe care nici eu nu le știu despre mine. Poate o să le descopăr prin experiențe sau datorită oamenilor de acolo. Nu mi se întâmplă de fiecare dată, în situații noi, să descopăr părți neștiute din mine. Am și eu frustrările mele, sper să nu vadă nimeni partea mea întunecată la Survivor România, dar, dacă o văd, sper să o înțeleagă. Când sunt nervos, reușesc să găsesc partea amuzantă și să râd de situații. Știu că nu rezolv nimic cu furia. Mi-am tatuat mesajul Understand Why pentru că, cu cât înțelegi mai mult ceea ce se întâmplă în jurul tău, cu atât șansele să te enervezi sunt mai mici”, spunea Zannidache, despre participarea la Survivor România.

„Am venit aici să câștig premiul cel mare să-mi iau casa mea pentru că sunt un căminist. Am venit aici să râd, am nevit să mă distrez, am venit să mă enervez, să trăiesc, să fiu sălbatic așa cum sunt în sufletul meu. Am venit să trăiesc această viață în natură departe de viața virtuală unde nu ne putem ascunde în spatele telefonului. Cel mai slab va cădea, cel mai fals va ceda”, a spus Zanni atunci când a intrat în competiția ”Survivor România”, arată Impact.ro.

sursă foto: arhivă Ciao / capturi video youtube