ALERTĂ METEO! Cod galben de ninsori în 26 de judeţe! Harta județelor afectate

Publicat: 28 ian. 2020, 10:58 Autor: Elena News
ALERTĂ METEO! Cod galben de ninsori în 26 de judeţe! Harta județelor afectate

Meteorologii au emis cod galben de ninsori și vânt puternic pentru zona de munte. Pe de altă parte, în Capitală sunt așteptate ploi, potrivit unei prognoze speciale pentru București.

Atenționarea cod galben va fi în vigoare de la ora 20:00, până mâine la ora 18:00. La munte, treptat, vor predomina ninsorile, iar vântul va prezenta intensificări, îndeosebi în zona înaltă, cu rafale ce vor depăşi 80…100 km/h.

Vântul va viscoli ninsoarea, va spulbera zăpada şi va determina scăderea vizibilităţii. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15..20 l/mp, iar în Munţii Apuseni, în grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali, peste 25 l/mp, astfel încât se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.

Meteoorlogii anunță și că vor mai cădea precipitaţii, în general moderate cantitativ, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în Maramureş şi în nord-estul Transilvaniei. Izolat vor fi depuneri de polei. Temporar vântul va avea intensificări şi în restul teritoriului, cu rafale de 50…60 km/h.

Prognoză specială pentru București

Meteorologii au emis o prognoză specială pentru București, unde sunt așteptate ploi slabe și vânt. Temperaturile vor rămâne însă mai ridicate față de normalul perioadei. Prognoză specială pentru Capitală va fi în vigoare de marți, ora 20.00, până miercuri la ora 18.00.

Pe parcursul nopții de marți spre miercuri, cerul se va înnora treptat, iar probabilitatea de ploaie va fi în creștere spre dimineață. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 1…2 grade.

În prima parte a zilei de miercuri, cerul va fi noros și temporar va ploua slab, apoi se va degaja treptat, dar vântul se va intensifica cu viteze la rafală până în jurul a 45…50 km/h.

Temperatura maximă, mai ridicată decât în mod normal pentru această perioadă, va fi de 7…9 grade.

Publicat: 28 ian. 2020, 10:58 Autor: Elena News
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă