Adrian Mititelu Jr și-a făcut fenta prin oraș cu juma’ de milion de euro!

Publicat: 09 nov. 2021, 10:43 Autor: Maria Apostol Vedete

Binecunoscut pentru pasiunea pentru femei frumoase, dar și pentru obiecte de valoare, Adrian Mititelu Jr. reușește să epateze ori de câte ori e văzut prin oraș. CANCAN.RO a obținut imagini exclusive cu apariția de juma’ de milion de euro a „Prințișorului Craiovei”.

Când nu se ocupă îndeaproape de FC U Craiova, Adrian Mititelu Jr. își trăiește viața la maximum. Petreceri nebune pe litoral sau în cluburile de fițe din Capitală sau doar simple ieșiri în oraș, toate sunt duse la un alt nivel. Așa cum a făcut-o și zilele trecute, în Capitală, unde a fost surprins de paparazzii.

Mandaloun a fost locația aleasă pentru întâlnirea cu prietenii. Întâlnire care s-a întins până târziu în noapte. Patronul celor de la FC U Craiova a reușit să iasă în evidență și de această dată atât prin ținută, cât și prin mașina pe care o conduce.

Și nu e de mirare că, la un moment dat, câțiva trecători i-au fotografiat mașina. Ce-i drept, un asemenea bolid nu poate să nu-ți atragă atenția, iar, dacă ești pasionat de cai-putere, cu atât mai mult.

La volanul unui Lamborghini Urus, alb, în valoare de peste 400 de mii de euro s-a prezentat „Prințișorul Craiovei”, la întâlnire. Nici ținuta nu poate trece neobservată! Mai multe imagini, pe CANCAN.RO.

Publicat: 09 nov. 2021, 10:43 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă