Adina Alberts s-a infectat cu COVID-19. Medicul a dezvăluit ce tratament a urmat

Publicat: 09 dec. 2020, 08:43 Autor: Elena Arhiva
Adina Alberts s-a infectat cu COVID-19. Medicul a dezvăluit ce tratament a urmat

Adina Alberts a mărturisit pe o rețea de socializare că s-a infectat cu SARS-CoV-2, în urma campaniei de testare COVID-19 pe care a derulat-o în mai multe orașe din țară.

Medicul susține că a făcut o formă ușoară și asta pentru că și-ar fi pregătit organismul luni de zile pentru o posibilă întâlnire cu SARS-CoV2.

„Am să vă fac o destăinuire. În campania umanitară de testare gratuită pe care am desfășurat-o câteva săptămâni, am contractat și eu “mult temutul” coronavirus nou. Pentru mine, infecția cu Sars Cov 2 a fost ca o răceală obișnuită. N-am tușit, n-am făcut febră. Mi-au curs nasul și ochii, am strănutat de sute de ori, am răgușit puțin și mi-am pierdut preț de vreo 5-6 zile, parțial gustul și total mirosul.

Imediat ce mi-au apărut simptomele sugestive, evident că m-am testat cu teste rapide antigen. Când am văzut că sunt pozitivă m-am autoizolat. Am stat în izolare doar 4 zile pentru că testul s-a negativat foarte, foarte repede, și simptomele au dispărut total. Repet. Nu am tușit deloc! Acum mă simt total refăcută și vă spun, cu mâna pe inimă, că pentru mine acest “COVID” a fost de fapt una dintre cele mai ușoare “răceli” pe care le-am avut vreodată”, a spus Adina Alberts.

Ce tratament a urmat medicul

Adina Alberts a prezentat și regimul pe care l-a urmat pentru a se asigura că virusul nu-i face prea multe probleme:

„NU VREAU SĂ SPUN NIMIC. Doar descriu experiența mea. Poate vă ajută. Este adevărat că mi-am pregătit organismul luni de zile pentru o posibilă întâlnire cu Sars-Cov2, cu: Vitamina C alcalină, cure de câte 2 săptămâni, apoi pauză 2 săptămâni. Vitamina D, cure lunare alternative. Resveratrol/ Echinaceea/ Propolis/Quercetină, Coenzima Q, pe rând, câte 2,3 săptămâni fiecare…
*
În timpul “răcelii” am luat:
Azitromicină 500 mg, 1cp / zi, 5 zile (pentru a preveni suprainfecția bacteriană care apare, de regulă, pe fondul scăderii imunității date de infecția virală);
Tamiflu 1 cp/zi;
Aspenter, 1 cp / zi;
Paracetamol și Nurofen, le-am alternat, 1 pastilă la 6 ore, câte 2 pastile pe zi din fiecare;
Vitamina C și D;
Omeran 20 mg, 1 cp pe zi;
Probiotice;
Stodal; Sirop de muguri de pin și propolis;
Ceai de cimbrișor; Extract de muguri de coacăz negru;
Sinupret”, a scris Adina Alberts.

Am să vă fac o destăinuire. În campania umanitară de testare gratuită pe care am desfășurat-o câteva săptămâni, am…

Posted by Dr Adina Alberts on Monday, December 7, 2020

Sursa foto: Facebook Adina Alberts

Publicat: 09 dec. 2020, 08:43 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă