Adela Popescu: ”Îmi plac diminețile, pentru că atunci fiul nostru este vesel!”

Publicat: 29 oct. 2017, 14:24 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Adela Popescu: ”Îmi plac diminețile, pentru că atunci fiul nostru este vesel!”

Adela Popescu este una dintre cele mai ”serioase” mămici din showbizul autohton. Când spunem serioasă, ne referim la faptul că nu de puține ori a fost auzită vorbind despre micuțul ei, Alexandru, și despre felul în care a ales să-l nască și să-l crească.

Încă din clipa în care am rămas însărcinată am știut că vreau să nasc natural și să alăptez!”, povestea vedeta Pro TV, pe blogul personal. Nici măcar operația de peritonită pe care a suportat-o la doar 5 luni după ce l-a adus pe lume pe Alexandru, nu a împiedicat-o pe Adela Popescu să-și ducă planurile la bun sfârșit.

„Luni după emisiune am mers de urgenţă la spital, acolo unde am şi născut, la domnul doctor Gerald Filip, cel ce m-a şi operat. Un medic chirurg extraordinar! Acum îmi doresc să fi ajuns din prima la ei. Imediat ce m-a văzut a zis, urgent analize de sânge, CT (n.r. computer tomograf) şi te aştept pe masă de operaţie. Fiecare minut contează. Cum? Eu am gastrită! Nu, nu aveţi gastrită, e ceva mai complicat de atât.  Până să mă dumiresc exact, ghemuită efectiv de durere continui: Ştiţi, eu alăptez. Copilul meu nu a mâncat altceva până acum. Nu există altă varianta, îmi spune el! (…) Am pus mâna pe telefon şi am sunat-o pe mama mea: Cât lapte avem stocat în congelator? Cam 800 ml. Deci îi ajungea maxim o zi. Am sunat pediatra, mi spus că asta e şi că nu se întâmplă nimic dacă va primi lapte formulă două zile. Nebuna de mine, în timp ce aşteptam să intru la CT, stăteam cu pompă de muls, doar doar voi mai face de o masă pentru pui până să îmi bage toate substanţele alea în mine”.

Adela prezinta emisiunea ''Vorbeste Lumea'', impreuna cu Cove
Adela prezinta emisiunea ”Vorbeste Lumea”, impreuna cu Cove

Acum, la 1 și 4 luni de când l-a adus pe lume pe micuț, Adela Popescu se declară îndrăgostită definitiv de diminețile cu el, de momentele de liniște și de momentele în care sunt, practic, lipiți. ”Îmi plac diminețile, pentru că atunci fiul nostru este vesel și, de asemenea, ador să-l văd dormind. Dar, de departe, cel mai bine mă simt atunci când îl alăptez pentru că este foarte fericit!”, ne-a declarat, în exclusivitate, soția lui Radu Vâlcan.

Prezentatoarea ”Vorbește lumea” s-a căsătorit cu Radu Vâlcan pe 22 august 2015, departe de ochii lumii, într-un hambar în pădure. Un an mai tarziu, cele două vedete devin părinți ai micuțului Alexandru Vâlcan.

 

 

Publicat: 29 oct. 2017, 14:24 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă