Adela Popescu, cu soțul la medic în Republica Dominicană. Radu Vâlcan a făcut anunțul trist

Publicat: 05 sept. 2022, 10:03 Autor: Camelia Vedete

Adela Popescu cu soțul la medic în Republica Dominicană. Radu Vâlcan, care se află în Republica Dominicană alături de Adela Popescu și de cei trei băieți ai lor, a avut un incident neplăcut.

Soțul Adelei Popescu și-a îngrijorat urmăritorii de pe Instagram cu cea mai recentă fotografie postată pe rețeaua de socializare.

Mai mult, Cabral și Adela, care se află la filmările pentru „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” au spus că jungla nu este deloc prietenoasă. Asta din cauza insectelor care mișună la tot pasul.

„Cumva te obişnuieşti, dar locul şi toate târâtoarele şi crocobaurii de aici nu te lasă să uiţi unde eşti. Umezeala e şi ea deranjantă atunci când intrăm în junglă, dacă ai de făcut şi puţin efort simţi efectiv cum te sufoci. Locul este superb, arată spectaculos, dar nu e neapărat prietenos. Nici pentru noi, care suntem cazaţi şi trăim în condiţii normale”, a declarat Cabral într-un interviu.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Radu Vâlcan (@raduvalcan)

Adela Popescu cu soțul la medic în Republica Dominicană

Astfel, după cum a mărturisit pe Instagram, Radu Vâlcan a fost înțepat recent de o albină. Prezentatorul TV a avut o reacție care i-a îngrijorat pe admiratorii lui. Ei au venit imediat cu idei de tratament, încurajări, dar și replici amuzante:

„Cu ceapa sau plic de ceai negru trage tot imediat”, „Gel de arnică și până mâine se desumflă”,

„Doamne, nici nu vreau să îmi immaginez cât a durut….sper să te vindeci repede”,

„Multă sănătate, ziceți mersi că nu sunteți alergic!”, Și când te gândești că altele plătesc să aibă așa buze”, au fost doar câteva dintre comentariile amuzante la fotografia lui Radu Vâlcan.

Publicat: 05 sept. 2022, 10:03 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă