Acuzații șocante! Femei sterilizate cu forța! „Totul seamănă cu un lagăr de concentrare experimental”

Publicat: 15 sept. 2020, 12:30 Autor: Elena Arhiva
Acuzații șocante! Femei sterilizate cu forța! „Totul seamănă cu un lagăr de concentrare experimental”

Organizații neguvernamentale din SUA au depus plângeri la Washington după ce asupra mai multor migrante, aflate la un centru de detenție din Georgia, au fost practicate histerectomii – procedura medicală prin care este îndepărtat uterul sau o parte a acestuia, relatează Agerpres.

O infirmieră, angajată a centrului de detenție, este cea care a informat ONG-urile în legătură cu practicile care aveau loc în centrul de detenție privat din Georgia, acolo unde agenția americană de poliție vamală ICE închide femei migrante sau refugiate.

ONG-urile Project South, Georgia Detention Watch, Georgia Latino Alliance for Human Rights şi South Georgia Immigrant Support Network sunt cele care au înaintat plângerea, depusă în numele migrantelor închise şi a infirmierei care a făcut dezvăluirile.

Șocant! „Practica histerectomii aproape asupra tuturor

„Când m-am întâlnit cu toate aceste femei care au fost supuse acestei intervenţii chirurgicale, mi-am spus că totul seamănă cu un lagăr de concentrare experimental. Ca şi cum ar face experienţe asupra corpurilor noastre”, a spus o deţinută intervievată de Project South, unul dintre ONG-urile care au depus plângerea.

Infirmiera care a făcut dezvăluirile a povestit că mai multe femei i-au spus că ele nu înţeleg de ce au fost supuse unei histerectomii, o operaţie care implică înlăturarea totală a uterului sau a unei părţi a acestuia.

„Mai multe deţinute mi-au spus că s-au dus la medic şi au fost supuse unor histerectomii fără să fie informate” în prealabil, a afirmat ea. Potrivit aceleiaşi surse, a existat în mod special un medic care „practica histerectomii aproape asupra tuturor”.

Publicat: 15 sept. 2020, 12:30 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă