Actrița Draga Olteanu Matei a murit la vârsta de 87 de ani

Publicat: 18 nov. 2020, 07:40 Autor: Andreea Voicu Vedete

Actrița Draga Olteanu Matei s-a stins din viață în noaptea de marți spre miercuri dimineață la vârsta de 87 de ani.

Organismul actriței Draga Olteanu Matei s-a zbătut între viață și moarte timp de patru zile, perioadă în care aceasta a fost internată pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului ”Sf. Spiridon” din Iași. Aceasta se afla internată la clinica de Gastroentorologie și Hepatologie a spitalului, arată stirileprotv.ro.

Starea de sănătate a actriței s-a degradat rapid, având mai multe afecțiuni medicale cu care se confrunta (cardiovasculare și endocrine). Șefa UPU SMURD Iași Diana Cimpoeșu spunea în urmă cu o zi că Draga Olteanu Matei este o pacientă ”extrem de fragilă”, mai ales că avea mai multe afecțiuni medicale și se afla la o vârstă înaintată.

Draga Olteanu Matei era sedată

Actrița Draga Olteanu Matei era sedată de către medici. Organismul actriței s-a luptat timp de patru zile pentru a se vindeca, însă noaptea trecută, organele i-au cedat. Purtătorul de cuvând Diana Cimpoeșu transmitea faptul că actrița recunoștea persoanele din jurul ei, dar refuza să vorbească.

“Are nevoie în continuare de sedare, iar momentele în care este nesedată sunt puține. Are doi medici curanți la acest moment, unul gastroenterolog și unul ATI-st”, a precizat doctorul Diana Cimpoeșu pentru Libertatea.

”Între sedări, doamna Draga Olteanu Matei recunoaște persoanele, dar nu poate vorbi. Rămâne sedată și intubată pentru suportul celorlalte funcții. Prognosticul este rezervat, ținând cont de gravitatea bolii și de vârstă”, mai transmite reprezentantul.

Draga Olteanu Matei, la un pas să ia parte la tragedia din Piatra Neamț

Actrița a fost transferată din secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț la Iași, după ce aceasta a suferit o hemoragie digestivă superioară. Cu câteva ore înainte de tragedia de pe secția ATI, Draga Olteanu Matei a fost mutată. Actrița era sedată și internată la Terapie Intensivă. Medicii i-au făcut și un test pentru a depista dacă are noul coronavirus. Rezultatul a ieșit negativ.

„Pacienta a fost adusă în Urgență de la Spitalul Piatra-Neamț, a suferit o hemoragie digestivă superioară, cel mai probabil cauza ar fi tratamentul anticoagulant pe care pacienta îl are pentru o afecțiune cardiovasculară. Este vorba și de o pacientă cu afecțiuni cronice, boli cardiovasculare și endocrine. Este în anestezie terapie intensivă, a fost tratată, sedată, investigată, este stabilizată în acest moment și se fac eforturi ca starea ei să fie stabilizată în continuare”, transmite șefa UPU Iași, arată Cancan.

Sursă foto: capturi video

Publicat: 18 nov. 2020, 07:40 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă