Actorul Toni Grecu, declarații înfiorătoare despre incendiul de la ”Matei Balș”: ”O cursă sufocantă prin faţa unui spital arzând, cursă terminată la uşa salvării în faţa căreia m-am prăbuşit inconştient”

Publicat: 30 ian. 2021, 15:44 Autor: Andreea Voicu Vedete

Actorul Toni Grecu a povestit prin ce a trecut, după ce a realizat că în Institutul ”Matei Balș”, acolo unde se afla internat, a pornit un incendiu.

Actorul Toni Grecu a fost transferat la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, după ce un incendiu puternic s-a produs în Spitalul ”Matei Balș”, în urma căruia șase persoane și-au pierdut viața. În dimineața zilei de 29 ianuarie 2021, un incendiu a izbucnit într-un corp de clădire. Actorul este bine și a fost transferat la un alt spital, alături de alți pacienți.

Actorul de la Divertis a povestit la Știrile Pro TV prin ce a trecut, după ce a izbucnit incendiul în Institutul ”Matei Balș”, unde un salon s-a făcut scrum. Actorul a mărturisit că a evacuat Pavilionul 5 de la cel de-al doilea etaj și s-a grăbit să ajungă până la o ambulanță unde, mărturisește el, ”m-am prăbușit inconștient, dar fericit”, arată Adevărul.ro.

„Povestea de azi pentru mine a fost de fapt o cursă sufocantă, extenuantă, fără aer, de 150 de metri, prin faţa unui spital arzând, cursă terminată la uşa salvării în faţa căreia m-am prăbuşit inconştient, dar fericit. Participasem la cel mai mic şi mai extenuant maraton din lume. Şi am alergat şi singur. În urma salvării, spitalul ardea. Sistemul sanitar din România ardea”, a declarat Toni Grecu la Ştirile PRO TV.

Ce spunea Toni Grecu înainte de incendiul din spital

“Mă aflu în spital de sâmbătă, 16 ianuarie, şi vă pot spune că am avut ceva bătăi de cap cu nenorocitul ăsta de virus. Medicii au folosit tot ce ştiau împotriva sa, absolut tot. Am primit inclusiv oxigen, dar aici, într-un salon normal, ca să-i zic aşa, nu la Terapie Intensivă. Pe acolo nu am călcat. Le-aş spune tuturor să nu ia în derâdere acest coronavirus. Are darul uneori de a ne întoarce viaţa pe dos. Aşa că, pe cât posibil, nu-i oferiţi această satisfacţie!”, a mărturisit Toni Grecu pentru Impact.ro.

Sursă foto: captură video

Publicat: 30 ian. 2021, 15:44 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă