Actorul George Mihăiță ne-a mărturisit ritualul său secret înainte de a urca pe scenă: ”Mă relaxez mergând în…”

Publicat: 14 iul. 2022, 19:13 Autor: Maria Apostol Vedete

„CLANUL”, un serial în care protagoniștii se află într-un constant rollercoaster încărcat de acțiune și suspans, va începe din toamnă la PRO TV și pe VOYO! Actorul George Mihăiță, cel care îi dă viață lui Bebe Măcelaru, șeful clanului, ne-a povestit despre proiect, dar și detalii neștiute de nimeni până acum din culisele unei cariere de câteva decenii!

Reporter: Cum este să joci în serial, față de cum este să joci în filme, pe scena de teatru…?

Am mai jucat în seriale, dar într-un rol nesemnificativ… Înainte de `89 am jucat în câteva seriale, dar mai puțin televiziu7ne, pentru că am și refuzat. Nu mă convingeau rolurile și scenariile. Dar aici este un scenariu excelent scris, o echipă extraordinară și e chiar o bucurie.. și rolul este scris foarte bine, o să vedeți.

Ce puteți să ne dezvăluiți despre rolul dumneavoastră din acest serial?

Pot spune că este un rol complex. Merge de la nuanțele comice, până la cele super-dramatice. Este genul de personaj care.. omoară zâmbind! Dacă e cazul să omoare pe cineva…

Vă este greu să intrați în pielea personajului?

Nu, nu. Așa cum se spune, asta ține de talent.. dar am mai jucat genul ăsta de roluri. Mai ales pe teatru.. și mi-a fost foarte ușor. Și este atât de bine scris, încât te trimite într-o direcție foarte bună. E scris..parcă e vorbit. Și-atunci e foarte natural scris acest scenariu și m-a cucerit.

Cine i-a pus bețe-n roate lui George Mihăiță

Cum decurg filmările? Ați trecut prin peripeții, aveți parte și de distracție..?

Distracție mai puțin. Câci e multă muncă.. Să filmezi prin catacombe, prin cartier, prin diverse zone… Și nu ți-e gândul. Când ai text mult și când repeți și filmezi, când avem pauză de relaxare nu mai știe echipa de filmare cu ce să te mai servească… cu fructe, cu apă, cu sucuri. Este o atmosferă bună de creat.

De-a lungul anilor, în cariera dumneavoastră, ați avut și piedici în plan profesional care v-au marcat? 

Foarte puține piedici. Am avut, de exemplu, cândva, un rol care nu-mi ieșea. Așa cum a avut și Ștefan Iordache. Spre exemplu m-am liniștit când am aflat că și el a trecut prin așa ceva. Ce este extraordinar aici, și nu s-a întâmplat atunci, aici este o atmosferă relaxantă și de bun simț. Acolo, pe scenă, era alături de mine un actor cunoscut care se uita cu o privire la mine, față de toți ceilalți… Știi când ești la pământ și-l vezi pe unul că se bucură… Am constatat după aia că el a vrut să joace rolul respectiv. Și l-a jucat! Am zis ooook… mergem mai departe…

Își învață textele în biserici

Cum este omul George Mihăiță? Cum sunteți în viața de zi cu zi?

Cred că sunt un om bun, jovial, pozitiv și încerc să transmit în jurul meu aceleași stări și sentimente. Nu am răutăți, pentru că mi-a oferit viața șansa să mă bucur de ea și de meserie, de copii… Și când îți mai vine și un rol cum e acesta, din serial, roluri pe scenă, mă bucur că acum joc cu Marcel Iureș, cu Bendeac, cu Maia Morgenstern.

Bucurii, bucurii, bucurii… Nu-ți mai spun cum se simte publicul după ce se termină spectacolul. Când ne vedem cu publicul după…ca un fel de compliment ne așteaptă la ieșirea din teatru. Și e frumos…

Dar cum vă relaxați în timpul dumneavoastră liber?

În ultimul an mă relaxez mergând în parcuri, în biserici, acolo învăț textele. Liniște mai mare ca în biserică nu există!

Publicat: 14 iul. 2022, 19:13 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă