Cătălin Scărlătescu, scos din sărite de concurenții MasterChef: „Să susții niște chestii tâmpite”

Publicat: 29 aug. 2024, 11:05 Autor: Denisa Iordache Vedete

Cătălin Scărlătescu a dezvăluit detalii de la filmările noului sezon MasterChef. Un concurent l-a scos din sărite. Iată ce a mărturisit! 

Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au filmat noul sezon incendiar MasterChef care se va difuza din septembrie la PRO TV.

Cheful bucătar a recunoscut că există și concurenți care te scot din sărite, dar a spus și ce nu știe să gătească.

Cătălin Scărlătescu, scos din sărite de concurenți

„Concurenți avem, ca de fiecare dată, oameni spectaculoși, oameni… gastronomic, vorbind, puțin cam nebuni, oameni care experimentează foarte mult. Mai mult decât ar trebui. M-au scos mulți concurenți din sărite, nu-mi mai aduc aminte. 

De exemplu, un concurent foarte interesant, concurent foarte drag nouă, care gătește bine, ne-a făcut un rahat de farfurie. A făcut un foie-gras, nu l-a gătit și i-am zis ‘cum ai ajuns tu să nu faci foie-gras?’. Zice, ‘eu știu că foie-gras se pune rece în tigaie’. Puneți mâna pe carte. Dacă ai carte, ai parte, a declarat bucătarul pentru Fanatik.

Ce spune despre generația tânără

Cătălin Scărlătescu consideră bucătăria o artă complexă care este în continuă evoluție. Prin urmare, este enervat atunci când concurenții au impresia că le știu pe toate.

„Sunt momente în care nu vor să înțeleagă. Mai ales tineretul din ziua de astăzi care are acces la internet și are impresia că internetul peste noapte le bagă bucătăria în cap. Eu am o experiență de vreo 30 și ceva de ani și tot reușesc să nu le știu pe toate. Așa că mi se pare ciudat să vii în fața noastră, noi trei care avem, domnule, o experiență foarte mare, și să susții niște chestii tâmpite”, a mai spus el.

Ce nu știe să gătească Cătălin Scărlătescu

„O, Dumnezeule Mare, sunt foarte multe pe care nu știu să le fac. Haideți să vă spun. Eu sunt bucătar de meserie. Niciodată nu m-aș băga la măcelărie, niciodată nu m-aș băga în cofetărie, în patiserie, în gelaterie.

Nu vreau să mă bag acolo, de ce să le iau munca altora? Eu gătesc, nu mă puneți să fac dulciuri pentru că nu-mi doresc să fac dulciuri. Îmi place să stau și să mănânc dulce făcut de o bunică drăguță, de o cofetăreasă. 

Și, bineînțeles că există mâncăruri chiar și în bucătărie care nu-mi ies. Asta înseamnă normalitate. Să știți că niciunul din noi, bucătarii de pe planeta asta, nu ne trezim dimineața și avem bagheta magică. Nu suntem artiști. Gastronomia este o știință” , a mai spus el pentru sursa citată.

Sursă foto: social media

Publicat: 29 aug. 2024, 11:05 Autor: Denisa Iordache Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, specializarea Jurnalism și este redactor la publicația…...
Pe aceeași temă
×