EXCLUSIV | Verișoara Adelei Popescu este psiholog cu diplomă! Ioana Scărlătescu: “Pasiunea a început pe la 22 de ani” + Lucrează de 17 ani în televiziune

Publicat: 07 aug. 2024, 12:11 Autor: Andreea Archip Vedete

Ioana Scărlătescu este absolventă de Regie de Film și Televiziune, lucrează de 17 ani în televiziune, iar de 3 ani este psiholog cu diplomă. Verișoara Adelei Popescu a povestit pentru CIAO.RO că totul a început din curiozitate și, în cele din urmă, s-a hotărât să studieze psihologia la nivel profesionist, așa că a dat admitere la facultate, iar în prezent îmbină jobul în televiziune cu ședințele de psihoterapie. Ioana Scărlătescu se numără printre specialiștii care lucrează la centrul de wellness integrat pentru minte, corp și suflet, inaugurat luna trecut de Călin Popescu, fratele Adelei, respectiv verișorul ei.

Ioana Scărlătescu și Adela Popescu au o relație foarte strânsă, soția lui Radu Vâlcan fiind un model pentru ea. Drept urmare, prezentatoarea rubricii Meteo din cadrul Observatorului de la Antena 1 este și nașa de botez a mezinului din familia Vâlcan, iar Radu și Ioana sunt colegi de trust.

Ioana Scărlătescu a absolvit Facultatea de Psihologie în urmă cu 3 ani

Ioana Scărlătescu este cunoscută din serialele de la Acasă TV, dar și ca verișoară a Adelei Popescu. În ultimii ani, ea vine cu noutăți legate de vreme, job pe care îl are la Antena 1. În paralel cu televiziunea, vedeta TV și-a făcut timp pentru un alt hobby de-al ei: psihologia. “Pasiunea a început pe la 22 de ani. Perioada aceea când devii adult tânăr și începi să fii extrem de curios de tine, chiar și de alții. Dar am început cu mine, am fost foarte curioasă în privința psihicului, în privința comportamentului uman. Am început să citesc foarte mult atât dezvoltare personală, cât și psihologie. La un moment dat, când am trecut spre psihologie, am zis: e ceva foarte interesnat! Și am tot avansat, până când am zis: ok, hai s-o fac la nivel mai mare! Adică să mă duc și la facultate, să nu mai fac eu acasă, să citesc, să învăț. Este a doua facultate. Acum 3 ani am absolvit”, a declarat, pentru CIAO.RO, Ioana Scărlătescu.

Chiar dacă este și psihoterapeut și are experiență, verișoara Adelei Popescu continuă să lucreze în televiziune, domeniu pe care îl stăpânește și în care activează de 17 ani.

Am un parcurs foarte lung în televiziune. Am început cu seriale, am jucat în vreo 5 seriale: Iubire ca în filme, Războiul sexelor, Îngerașii, Moștenirea și State de România. Și apoi mi-am dorit să fac o schimbare și am făcut-o. Am început chiar cu Meteo la România TV, apoi mi-am dorit să încerc și altceva și am ajuns într-o televiziune de sport și am prezentat 7 ani și jumătate știri sportive. Am făcut și o emisiune despre marketing și sport, am făcut de toate acolo: reportaje, scris știri”, ne-a spus ea.

Ioana Scărlătescu lucrează la Antena 1, dar ține și ședințe de psihoterapie

A urmat o pauză pe micul ecran, pentru că Ioana a răspuns unei noi provocări pe plan profesional. A lucrat în Ministerul Tineretului și Sportului pe partea de comunicare o perioadă. I-a lipsit însă televiziunea, așa că în momentul în care s-a ivit oportunitatea, s-a întors. A prezentat Meteo la TVR, iar în prezent o vedem la Antena 1, unde prezintă rubrica despre vreme.

Le îmbin (n.r. televiziunea și psihoterapia), pentru că lucrez în televiziune de 17 ani și cumva meseria de jurnalist și prezentator acum este în sânge, la fel cum respir. Și energia pe care o aloc este foarte ușoară. Fac foarte natural acum, nu mai este un efort, nu mi se mai pare  greu, îmi vine natural. În ceea ce privește psihoterapia, am intrat deja în pâine. Nu avem voie să facem terapie cu cunoscuți, dar, oricum scriu de ceva vreme pentru Pagina de psihologie și am făcut voluntariat o foarte lungă perioadă de timp pentru depresie și anxietate. A fost o experiență foarte valoroasă pentru mine”, ne-a spus Ioana Scărlătescu. În prezent, ea lucrează ca psiholog la centrul de wellnes inaugurat de verișorul ei, Călin Popescu.

Foto: Instagram

Publicat: 07 aug. 2024, 12:11 Autor: Andreea Archip Vedete
Am absolvit Facultatea de Geodezie în 2005 și apoi un masterat în Comunicare și Relații Publice la SNSPA. Mi-am dorit…...
Pe aceeași temă
×