Emily Burghelea se recuperează din ce în ce mai bine după accidentul de mașină suferit în Mauritius. Iată ce a declarat influencerița!
Emily Burghelea a suferit un grav accident rutier în timp ce era în vacanță. După investigaţii medicii au descoperit că suferă de triplă fractură de os zigomatic, fractură etmoid, lacrimal și maxilar .Vedeta se afla alături de nașa ei în momentul impactului.
Emily își ține la curent comunitatea legat de parcursul acestui drum greu prin care trece acum. Vedeta este vizibil afectată fizic, cât și psihic de cele întâmplate, dar se străduiește să mențină o gândire pozitivă și speră ca va fi bine.
„Azi scoatem firele! A usturat puțin și gata! Nu-mi vine să cred că am scăpat de fire! Am terminat cu birocrația! Mai vin de câteva ori și gata! Parcă și în natură e sărbătoare mare! Când îți scoți ațele și simți că nu te mai leagă nimic!”, este mesajul postat de blondina pe rețelele de socializare.
„Mi-am scos firele și operația începe să se vindece sunt optimistă, dar în continuare mă simt rău și încă ies la suprafață răni ale accidentului. Visez urât, mă dor oasele, nu mă pot ridica din pat dimineața… Cred că este normal, nu au trecut nici 3 săptămâni de la accident, sunt sigură că Dumnezeu îmi va da putere să trec peste toate. Referitor la păr, îmi cade părul și acesta nu este neapărat un semn bun, sper doar că acest fapt să nu denote întocmai starea mea fizică și psihică, de fapt. O să fiu bine„,a declarat vedeta ProTv pentru click.
Emily Burghelea trece prin clipe dificile, iar accidentul i-a provocat stări ce necesită terapie. Vedeta este mult mai vulnerabilă de când a avut loc cel mai urât moment din viața ei și resimte această sensibilitate în fiecare zi.
„Am visat cel mau urât coșmar din viața mea din care nu puteam să mă trezesc, iar când am deschis ochii Andrei nu era în casă și nu-mi găseam telefonul, am plâns până a venit acasă, nu înțeleg ce se întâmplă cu mine.”, este mesajul postat de influenceriță în secțiunea de Story.
Sursă foto: social media