Radu Vâlcan, despre cum e să ai trei băieți: „Fiecare zi este o provocare” + Cum se descurcă prezentatorul TV și Adela Popescu în creșterea celor mici

Publicat: 21 iul. 2024, 10:00 Autor: Denisa Iordache Vedete

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt părinții a trei băieți minunați. Radu a dezvăluit care sunt provocările pe care le întâmpină el și soția lui în creșterea celor mici și cum le fac față. Iată ce au spus!

Adela și Radu sunt căsătoriți de mai bine de opt ani și au o familie minunată și numeroasă. Amândoi au reușit să creeze un echilibru între viața de familie și cea profesională și sunt foarte implicați în creșterea celor trei băieți: Alexandru, Andrei și Adrian. Recent, prezentatorul a vorbit despre cum e să ai trei băieți.

Radu Vâlcan: „Fiecare zi este o provocare”

Întrebat de viva.ro care sunt provocările pe care le întâmpină el, Radu a spus:

„Fiecare zi este o provocare. Fiecare zi este altfel. Sunt dimineți perfecte, altele mai puțin. Cum dormim peste noapte, eu și ei, așa decurge ziua. Ușor? Nu, Doamne ajută! Provocarea este asta, să fie liniște în casă. Însă îmi plac provocările. Și… am parte de ele. Din plin.”

Cum se descurcă Adela Popescu și Radu Vâlcan cu băieții lor

Cei trei micuți sunt la vârsta la care au nevoie de foarte multă atenție, iar părinții lor trebuie să își împartă sarcinile pentru a reuși să îi împace pe toți.

„Ne împărțim cum putem, nu există o regulă. Adela zicea însă la un moment dat că este făcută elastic de ăștia trei. Așa este, sunt martor. Sunt încă la vârsta la care mama este centrul universului lor. Chiar o rog, mai în glumă, mai în serios, să reia alăptarea.”, a mai spus Radu pentru sursă.

Care sunt cele mai dificile momente

Întrebat despre momentele cele mai dificile și dacă au fost situații în care s-a simțit depășit și nu a mai făcut față, Radu a spus:

„Îți zic doar atât: da, răspicat, părinții de trei sunt depășiți de multe ori. Crede-mă, negru pe alb. Dar e atât de frumos, încât uiţi repede părţile mai puţin plăcute.”

„Se bat, se împacă, se iubesc. Sunt dependenți unul de celălalt. Problema este că și eu sunt în echipa lor. Suntem patru pentru atenția Adelei.”, a mai spus prezentatorul.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 21 iul. 2024, 10:00 Autor: Denisa Iordache Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, specializarea Jurnalism și este redactor la publicația…...
Pe aceeași temă
×