Romanița Iovan este o mamă dedicată pentru fiul ei, Albert! Ce se va întâmpla cu celebra creatoare de modă atunci când singurul ei copil va pleca cât de curând la studii în straintate, Romanița Iovan va încerca să își facă atunci câteva mici plăceri și vise la care se gândește deja. Ciao.ro a aflat ce își dorește pentru ea Romanița Iovan cât timp Albert Iovan va studia în străinătate iar mama și fiul vor fi despărțiți pentru prima dată pentru o perioadă mai lungă de timp.
Albert, ai avut un exemplu bun. Cum este să urmezi cumva pasiunea pentru modă a mamei tale?
Albert Iovan: Îmi place și am crescut de mic cu asta. Adică de mic mi-a plăcut să mă îmbrac frumos. Acum, o pasiune e o chestie „fun” pe care o fac. Nu o să fac neapărat carieră din modă, cum a făcut ea, dar o susțin și de-abia aștept să văd ce mai are și ea în plan în viitor.
Ştiu că o să pleci la studii în străinătate. Mama ta cumva cu un ochi râde, cu altul plânge. Mi-a zis că o să se distreze, că o să vrea să călătorească când tu nu o să fii alături de dânsa. Cum este?
Albert Iovan: Asta vreau să facă. Să se distreze și ea, că oricum o să se distreze și acasă. Dar o să se distreze și mai tare prin țările lumii, prin țări exotice. Nu știu unde vrea ea să meargă. Probabil că undeva la ocean. Iar eu o să fiu închis acolo la inginerie, studiind.
La ce facultate merge Albert? Unde pleacă?
Romanița Iovan: Da, o să plece. Își dorește în Anglia, mai are un an, deci ei fac 13 ani de școală și acum aproape a terminat, a terminat clasa 12-a și la anul va termina și va pleca la facultate. Va aplica la mai multe facultăți în acest an, că așa se face, cu un an înainte se aplică și, în principiu, facultățile aprobă în niște condiții, trebuie să iei niște grade-uri la A-level, e o întreagă poveste și, în principiu, vrea să aplice pentru facultate în Anglia.
Dar se va întoarce în România, să aplice și să implementeze toate cunoștințele pe care le va asimila în facultate, cum de altfel le-a și asimilat multe dintre ele în această școală pentru care eu am tot respectul și pentru că chiar a contat școala asta pentru Albert. De-aia am și ales să fac prezentarea de modă aici, pentru că e ca a două casă pentru Albert.
El a plecat pe drumul ăsta când avea doi ani și un pic, cu pemperși. Deci primul lui contact a fost la doi ani și un pic la creșă, la British School. Practic, când va termina la anul școala, va avea 16 ani de British School.
Cum o să faceți de la anul dacă o să lipsească de acasă? De la anul cumva o să fiți mai mult despărțiți pentru prima dată, nu?
Romanița Iovan: Da, o să fiu mai mult liberă! Să-mi reiau, cum să zic așa, viața înapoi. Pentru că în tot parcursul ăsta de 60 de ani aproape, că mai sunt 4 luni și fac 60 de ani, gândește-te că la 26 mi-am luat viața în piept și am deschis casă de modă în ‘91, la 26 de ani. După care la 40 și am muncit pentru carieră. Deci, am fost o femeie de carieră de la început. Am vrut să fac carieră și am muncit făcând multe sacrificii. N-am avut vacanțe, 10 ani. Dar, important e că mi-am dorit chestia asta și am dus dorința până, uite, că s-au împlinit 33 de ani.
Și nu-mi pare rău deloc, știi? Dar după aceea, la 42 de ani, l-am născut pe Albert și mi-am dedicat cu prioritate timpul creșterii lui. Și chiar a contat că e un băiat extraordinar. Și acum, când el va face 18 ani și va mai avea un an să termine școala, după care se va duce la facultate, mă voi ocupa de la distanță de el și voi avea încredere că el acolo face lucruri frumoase sau va face lucruri frumoase. Ne vom vedea cu siguranță din când în când. Dar, îmi voi lua viața înapoi în sensul că voi face ceea ce mi-am dorit întotdeauna și n-am reușit să fac pentru că n-am avut timp. Și anume, să călătoresc.
Și probabil că deja am așa un vibe în sensul ăsta. Aș vrea să leg călătoriile mele de vacanță cu prezentări de modă în afara țării. În sensul că primesc de foarte mult timp, făcând parte din această interesantă participare a mea la prezentări în străinătate, m-am dus foarte des la New York și am făcut acolo o prezentări la Couture Fashion Week și din acest moment probabil că sunt prezentă în diferite baze de date și primesc invitații la New York, la Paris, la Cannes, la Monte Carlo, la Milano.
Și aș vrea să reîncep să mă plimb, combinând prezentările de modă cu vacanțele. Să-mi dau această preocupare pentru faptul că Albert va fi plecat.