Mihai Petre vorbeşte despre infidelitate după 16 ani de căsnicie cu Elwira: „Fiecare cuplu are cu siguranță în viață perioade grele”

Publicat: 25 iun. 2024, 10:00 Autor: Denisa Iordache Vedete

Mihai Petre vorbește despre infidelitate după 16 ani de căsnicie cu soția lui, Elwira. Cei doi formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz și sunt părinții a două fetițe. Iată ce a spus coregraful!

Mihai și Elwira Petre au o căsnicie frumoasă și de lungă durată, iar din dragostea lor s-au născut două fetițe minunate, Catinca și Ariana. De-a lungul relației lor care a început în urmă cu 23 de ani, soții Petre au pus accentul pe iubire, înțelegere și respect.

Ce părere are Mihai Petre despre infidelitate

În cadrul emisiunii „Asia Express” sezonul 4, în urma căreia au ieșit învingători, soții Petre au demonstrat cât de rezistentă și plină de iubire este relația lor. Pe 7 iunie, cei doi au aniversat 16 ani de căsnicie.

„Cred că la noi funcționează respectul reciproc, faptul că ne ascuțim simțurile unul pentru celălalt, văzul, auzul, absolut totul. Prezența și faptul că ne oferim spațiu atunci când avem nevoie de el. Dar asta vine tot din ascultare și atenție și respect, până la urmă. Cred că asta, da. Eu așa simt”, a declarat Mihai pentru unica.ro

Tot el spune că sinceritatea este un aspect esențial pentru el și nu ar putea ierta infidelitatea.

„Eu nu cred. E greu. N-ai cum. Una din valorile importante, poate cea mai importantă pentru mine, în general în viață, e adevărul, așa că… Nu, nu cred că are sens”, a spus coregraful pentru sursa citată.

Mihai Petre, despre terapia de cuplu

Soții Petre nu au apelat până acum la terapie de cuplu, dar Mihai o consideră benefică pentru cuplurile care trec prin momente grele într-o relație.

„Nu. N-am vorbit niciodată despre asta, deși cred că e bună în orice situație. Cred că folosește. Mai ales pentru că fiecare cuplu are cu siguranță în viață perioade grele. Adică nu cred că trebuie să mergi doar în situația în care e foarte rău. Cred că face bine în general. Dar nu, noi n-am făcut asta și nici nu ne-am gândit”

Mihai Petre: „Nu există ceva ce iubesc cel mai mult la Elwira”

După 16 ani de căsnicie, Mihai Petre recunoaște că el e cel care provoacă cel mai des momente tensionate dintre el și soția lui. De asemenea, el spune că își cere iertare de fiecare dată când greșește.

„Eu zic îmi pare rău când o dau de gard, clar. Elwira niciodată… nu o dă de gard, în sensul ăsta! Nu există ceva ce iubesc cel mai mult la Elwira. O iubesc toată, așa cum e. Cu de toate. Tot pachetul.”, a mai spus Mihai Petre pentru sursa citată.

 

Sursă foto: social media

 

Publicat: 25 iun. 2024, 10:00 Autor: Denisa Iordache Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, specializarea Jurnalism și este redactor la publicația…...
Pe aceeași temă
×