Viorica de la Clejani este fără îndoială una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică de petrecere din România. Soția lui Ioniță are o carieră de succes, dar și o familie de care este foarte mândră. Cu toate că este împlinită pe toate planurile, artista a avut în trecut o dorință secretă pe care nu a împărtășit-o până acum. Interpreta a recunoscut cine este bărbatul cu care ar fi vrut să ajungă în faţa altarului
În perioada când a descoperit muzica lăutărească, Viorica de la Clejani a dezvoltat o pasiune pentru Ion Onoriu. Atunci, cântăreața și-a dorit să aibă norocul regretatei Gabi Luncă, soția acestuia, de a avea un bărbat exact ca el, care să aibă un talent muzical și care să o iubească.
Cu trecerea anilor, cântăreaţa a mărturisit că Dumnezeu i-a împlinit dorinţa şi l-a trimis în viaţa ei pe Ioniţă.
„Am să vă povestesc ceva cu totul special pentru mine. Într-o vreme am îndrăgit-o pe Gabi Luncă și pe Ion Onoriu. Eram o copilă, dar în mintea mea se născuse deja un gând care nu mi-a dat multă vreme pace.
Îmi spuneam că poate o să am și eu norocul Gabrielei Luncă de a avea lângă mine un soț ca Ion Onoriu, un bărbat bine, care știa să cânte și care se purta cu multă grijă față de ea.
Au trecut anii, mi-am găsit soțul, dar m-am întâlnit în carne și în oase și cu Gabi Luncă. Și i-am povestit marea mea dorință, de acum împlinită! Știți ce a făcut? M-a ascultat cu atenție, m-a luat în brațe, m-a pupat și mi-a zis doar atât: „Mă bucur foarte mult pentru tine!”, a povestit Viorica de la Clejani pentru Playtech.
Sursă foto: social media