De Ziua Veteranilor de Război, premierul Marcel Ciolacu transmite că avem datoria morală de a păstra vie „memoria acestor luptători cu dragoste de patrie”.
Șeful Executivului urează sănătate și viață lungă „veteranilor aflați la vârstă venerabilă, pe care avem privilegiul să îi avem între noi”.
Avem un loc pe care să-l numim acasă grație celor care, prin sacrificiu, au apărat tot ce ne aparține și tot ce iubim. Veteranilor aflați la vârstă venerabilă, pe care avem privilegiul să îi avem între noi, le doresc sănătate și viață lungă, în mijlocul unor familii și comunități care să le poarte recunoștință.
Ziua de 29 aprilie statul român o dedică tuturor veteranilor care, din 1877, au luptat pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a României. Datoria morală pe care o avem este să păstrăm vie memoria acestor luptători cu dragoste de patrie.
De asemenea, Ciolacu transmite felicitări Ministerul Apărării pentru că a fost mereu vârf de lance în tot ceea ce ține de cinstirea și exprimarea recunoștinței pentru veterani.
Felicit Ministerul Apărării Naționale pentru că a fost mereu vârf de lance în tot ceea ce ține de cinstirea și exprimarea recunoștinței pentru veterani, felicit Asociația Națională a Veteranilor de Război pentru implicarea deosebită și îi felicit pe toți cei care au pus umărul pentru veterani, inclusiv prefecturile și cetățenii care participă astăzi la manifestări, cu gândul la cei cărora le închinăm această zi.