Cât costă să te cazezi la hotelurile lui Gică Hagi, Andreea Bănică, Simona Halep sau George Copos în 2024. Tarife de Dubai pe Litoralul românesc

Publicat: 12 apr. 2024, 10:00 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

Gică Hagi, Simona Halep, George Copos și Andreea Bănică sunt patroni de hoteluri, pe Litoral. Plata este, desigur, pe măsura distracției și a confortului.

Să începem cu Gică Hagi. Persoanele responsabile cu rezervările au dezvăluit tarifele pentru câteva zile de relaxare în hotelul lui Gică Hagi. El și echipa lui vin în întâmpinarea turiștilor, de Paște, cu un pachet interesant și atractiv, în care sunt incluse primirea tradițională, micul dejun, o cină, dar și un program de divertisment:

Cât costă să te cazezi la hotelurile lui Gică Hagi, Andreea Bănică, Simona Halep sau George Copos în 2024

„Avem un pachet de Paște, pentru perioada 3-6 mai 2024, la prețul de 3.060 de lei, pentru o cameră de două persoane. Se poate plăti și cu tichete de vacanță. Pentru copiii de până în trei ani este gratuit, existând și locuri de joacă. În preț intră micul dejun, cina, pentru ziua de 3 mai, prânz pascal, pe 5 mai, muzică live Camelia Tudor Band. Va fi și o primire tradițională cu ouă roșii, vin și cozonac, de Înviere”, au spus reprezentanții hotelului, potrivit Playtech.ro.

Hotelul Iaki, unul dintre cele mai frumoase din stațiunea Mamaia, beneficiază și de un renumit Centru Spa, unde oamenii se pot relaxa în adevăratul sens al cuvântului.

Cât despre Andreea Bănică, aceasta este tare mândră de hotelul pe care îl deține, alături de soțul ei, în Eforie Nord ”Atmosphere by the Sea”. Investiția a fost de aproximativ 8 milioane de lei:

Tarife de Dubai pe Litoralul românesc

„De când eram mică, Eforie este una dintre cele mai căutate stațiuni de pe litoralul românesc. Din cauza asta mi-am dorit să îmi fac o afacere aici, știam că nu o să dau greș. Dacă mi-aș fi făcut în altă stațiune, nu mă gândeam că ar merge atât de bine. Eforie Nord este o stațiune suprapopulată, chiar am filmat aglomerația de pe plajă. Nu ai loc să arunci un ac!”, a declarat Andreea Bănică, într-un interviu, potrivit Playtech.

Întrebată și dacă are vreo ofertă și de Paște, pentru turiști, solista a declarat: „De Paște nu deschidem, vom avea deschis în sezonul estival”, a specificat solista Andreea Bănică.

În sezonul estival 2024, cazarea pentru un apartament, pe noapte, variază între 500 și 1.300 de lei, în funcție de cameră și de perioadă.

Simona Halep și-a investit o parte din banii câștigați într-un hotel, Lotus Studios, situat în Mamaia Nord, foarte aproape de plajă. Hotelul are 20 de apartamente și fiecare este dotat cu balcon, bucătărie, baie, un living spațios și cu un dormitor.

„În luna mai, inclusiv de Paște, cazarea la noi costă 1.000 de lei pe noapte, pentru un apartament. Nu este inclus și micul dejun. Din luna mai încă nu am stabilit prețurile pentru sezonul estival”, a menționat persoana care se ocupă de rezervările online.

George Copos este patronul Ana Hotels Europa, din Eforie Nord! Acesta a pregătit un pachet de Paște, la malul mării, cu 3 nopți cazare în cameră dublă, pentru 2 adulți.

Cină, pentru zilele de 3 și 4 mai 2024, meniu bufet și welcome drink, primire cu cozonac și ouă roșii, după Slujba de Înviere, plus prânz Pascal, cu produse tradiționale românești, meniu bufet și open bar. Nu vor lipsi muzica live și o tombolă, precum și jocuri pentru copii. Puteți beneficia și de ședințe spa, acces la piscină, fitness, jacuzzi. Copiii până în 5 ani au gratuitate, la masa și cazare.

Tarif pachet de 3 nopți, în perioada 3-6 mai 2024, pentru cameră dublă, este de 898 euro/pachet, iar pentru un apartament tariful este de 1.003 euro/ pachet.

Foto: social media

Publicat: 12 apr. 2024, 10:00 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă
×