Întreaga țară a fost surprinsă atunci când cei trei maeștri bucătari de la „Chefi la Cuțite” și-au anunțat demisia din emisiune. Între timp, aceștia au fost înlocuiți. Iar Irina Fodor a transmis un mesaj acid către foștii jurați de la „Chefi la Cuțite”, Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu, chiar în startul noului sezon.
Fanii emisiunii fenomen „Chefi la Cuțite” cu siguranță deja știu că cei trei maeștri bucătari care au jurizat emisiunea vreme de atât de mulți ani au fost înlocuiți, în noul sezon, cu Orlando Zaharia, Chef Alexandru Sautner, Richard Abou Zaki, cât și cu Ștefan Popescu, fiind acum vorba despre 4 membri ai juriului, nu 3. Iar despre această schimbare a vorbit și Irina Fodor, făcând referire la plecarea celor 3 foști membri ai juriului.
„Bună seara! Bine v-am găsit! Am avut emoții și am emoții și sper că și voi, pentru că emoțiile acestea sunt foarte plăcute. Sunt cele care ne dau aripi, sunt emoțiile pe care le avem doar de câteva ori în viață. Ce să spun? 13!
Este un număr care nu se dezminte, dar până la urmă e doar un număr. Nu ne lăsăm intimidați de notorietatea lui fatidică. Mai bine să-l interpretăm și să-l reinterpretăm mereu pe plus! Deci, nu am scăzut 3, ci am adunat 1! Punem punct și o luăm de la capăt.”, a spus Irina Fodor.
Despărțirea dintre Antena 1 și cei trei chefi, Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu, nu a fost una tocmai lină. Foștii jurați de la „Chefi la Cuțite” au dat postul în judecată, acuzând că nu și-ar fi primit salariul pentru ultimul sezon.
Prezentând noii jurați din sezonul 13 de la „Chefi la Cuțite”, Irina Fodor a făcut o referire subtilă la cei trei foști jurați, sugerând că plecarea acestora nu a fost o mare pierdere, ci doar o oportunitate de a mai adăuga un nume în juriul emisiunii.