Chiar dacă pentru mulți, 2024 abia a început, pentru cei 20 de concurenți care au acceptat provocarea Survivor All Stars și pentru Daniel Pavel, prezentatorul iubitului show de televiziune, anul a început direct cu un zbor lung spre Republica Dominicană. Pe 1, respectiv 2 ianuarie, toți au schimbat clima și au dat startul filmărilor pentru emisiunea care începe pe 16 ianuarie, pe PRO TV.
În exclusivitate, l-am prins pe Daniel Pavel chiar după ce a filmat primul joc din noul sezon. Fericit, cu energia care l-a caracterizat încă de la prima apariție, Domnul Dan ne-a spus că pentru a ajunge la filmare, a avut deja ocazia să meargă pe mare, fiind un joc pe apă.
”Pentru ofițerul de marină care încă este acolo, sentimentul este extraordinar. Nu poate să fie mulțumire mai mare decât să fii în astfel de trafic, cel mai mișto trafic spre birou, cel mișto birou din lume, cel mai mișto loc de muncă din lume. Sunt fericit”.
Pentru că urmează un sezon în premieră pentru România, am vrut să aflăm de la Daniel, mai multe despre ce înseamnă Survivor All Stars. ”Cei mai tari concurenți din cele patru sezoane de până acum revin în arenă pentru a arăta țării că au ceea ce le trebuie pentru a câștiga sezonul suprem. Totul va fi la alt nivel, asta e clar – inclusiv tensiunile, alianțele și strategiile. Concurenții știau ce-i așteaptă la nivel de condiții, dar sunt convins că s-au așteptat la multe surprize”.
În ciuda faptului că deja programul i s-a încărcat considerabil, Daniel Pavel își face timp și pentru lucrurile care-i fac bine la nivel spiritual. ”M-am reapucat de sport, profit de condițiile climatice de aici. În plus, când am timp, înot, citesc sau pur și simplu, beau o cafea și privesc la culorile frumoase ale naturii. Este important să știm să ne bucurăm de tot ceea ce avem în jur și să ne găsim liniștea, indiferent de cât de încărcați suntem”.
Survivor All Stars revine pe PRO TV din 16 ianuarie, în fiecare marți, miercuri și joi, de la 21:30