EXCLUSIV | Cum arată fiul cel mic al lui Ștefan Bănică! Moment emoționant pe scena concertului de Crăciun: „Succes, tati”

Publicat: 14 dec. 2023, 20:04 Autor: Hermina Hagianu Exclusiv

Ștefan Bănică a susținut patru spectacole memorabile la Sala Palatului. Cântărețul celebrează 20 de ani de concerte de Crăciun, astfel a pregătit multe surprize pentru fanii săi. Pe scenă au urcat alături de celebrul artist Lavinia Pîrva, soţia acestuia, dar şi Violeta și Radu Bănică, copiii cei mari. Cel mai neaşteptat şi emoţionant moment a fost de departe atunci când fiul cuplului, micuțul Alexandru, şi-a făcut apariţia în faţa publicului. Nu rataţi imaginile!

Ștefan Bănică nu mai are nevoie de nicio descriere. Este fără urmă de îndoială unul dintre cei mai apreciaţi şi cunoscuţi artişti din România cu o carieră impresionantă în lumina reflectoarelor. Îndrăgitul cântăreţ se poate considera un bărbat împlinit din toate punctele de vedere, iar recent le-a arătat şi fanilor cât este de mândru de familia sa.

Sala Palatului a fost neîncăpătoare serile trecute pentru sutele de fani care au venit să vadă show-ul pe care Ştefan Bănică îl pregăteşte în fiecare an. Atmosfera a fost una de poveste, iar emoţiile la cote maxime. Cei prezenţi au aplaudat minute în şir momentele în care artistul i-a avut alături pe membrii familiei sale.

Fiul Laviniei Pîrva și a lui Ștefan Bănică, apariție neașteptată pe scenă

Fiica lui, Violeta, l-a acompaniat la pian, iar cu fiul său, Radu Ștefan, a cântat o piesă. Ulterior şi-a făcut apariţia soția cântărețului, Lavinia Pîrva, care a interpretat alături de Ștefan Bănică melodia „Doar un Crăciun cu tine”.

Bruneta a reuşit să atragă toate privirile cu o rochie roșie, sexy, care i-a scos în evidență silueta, dar mai ales picioarele lungi. Cel care a uimit pe toată lumea prin prezența lui a fost chiar micuțul Alexandru, care a urcat pe scenă la finalul show-ului părinţilor săi şi i-a dăruit mamei lui o floare.

Surprinsă vedeta a spus: „La asta chiar nu mă așteptam. O să ne tragă puțin la răspundere, îți spun eu”.

Micuţul Alexandru, apariție neașteptată pe scenă

Iar Ștefan Bănică l-a prezentat: „El este un prieten de-al nostru. Îl cheamă Alexandru. Ea este soția mea, Lavinia Pîrva Bănică. El este băiețelul meu, băiețelul nostru”

Apoi, artistul a făcut plecăciuni cu fiul lui de mână și a glumit pe scenă: „Hai cu tati, mă doare mijlocul”.

„Noi ne retragem. Succes tati. Sărbători fericite Sala Palatului”, a mai spus Lavinia Pîrva în timp ce ieşea de pe scenă alături de micuţul Alexandru.

 

 

Sursă foto: CIAO.RO

Publicat: 14 dec. 2023, 20:04 Autor: Hermina Hagianu Exclusiv
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×