Ce spunea Radu Vâlcan despre Adela Popescu înainte de a forma un cuplu: „Îmi provoaca insomnii”

Publicat: 13 nov. 2023, 13:01 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz. Relația lor a început în urmă cu mai bine de 11 ani. S-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului Iubire și onoare, iar după ceva vreme, între ei s-a înfiripat o poveste frumoasă de dragoste. Ei bine, puţini sunt cei care ştiu ce credea îndrăgitul prezentator TV despre soția lui înainte de a fi împreună.

Adela Popescu şi Radu Vâlcan sunt un exemplu pentru multe cupluri. Cei doi şi-au construit o familie unită, au trei băieţi simpatici pe care îi cresc cu multă dragoste.

Ce spunea Radu Vâlcan despre Adela Popescu înainte de a fi împreună

Puţini sunt cei care ştiu faptul că Radu Vâlcan a mai fost căsătorit o dată înainte să fie soțul Adelei Popescu. În perioada respectivă, actorul şi mama copiilor lui lucrau împreună pentru telenovelele de pe Acasă TV. Încă de atunci, prezentatorul de la Antena 1 avea numai cuvinte de laudă pentru colega lui de scenă.

„O actriță absolut senzațională”, a spus Radu Vâlcan despre Adela Popescu, soția lui, potrivit Playtech.

Cum s-au cunoscut cei doi

În cadrul unui interviu mai vechi, prezentatorul de la Insula Iubirii a dezvăluit inclusiv faptul că apropierea dintre ei s-a produs chiar în timp ce repetau pentru serialul Iubire şi onoare.

„Noi am repetat foarte mult pentru Iubire și onoare, au început filmările și, la un moment dat, s-a produs această apropiere. Evident că o simpatizam foarte mult. Adela este un om extraordinar și o femeie absolut senzațională”, a mai spus Radu Vâlcan.

Mai mult, actorul a recunoscut că el a fost cel care a făcut primul pas, după ce o lungă perioadă a admirat-o de la distanţă.

„Am repetat și am filmat foarte mult împreună până să-mi dau seama că Adela îmi provoacă insomnii, că nu mă pot odihni gândindu-mă la ea, că mă face să uit de oboseală, că mă revigorez în preajma ei.

La un moment dat, mi-am dat seama că sunt îndrăgostit, pur și simplu. Aș putea să zic că a fost cea mai pură, inocentă, plină de profunzime perioadă din viața mea.

Iată, acum, după ani și ani, îi dedic fiecare ritm/pace/performanță obținute în fiecare dimineață la jogging. Aaa, sărutul acela furat pe holurile de la Buftea, când ne-am întâlnit în drum spre repetiții.

Eram doar noi doi, o mâncam din priviri, înnebuneam când apărea, mă fâstâceam când o vedeam și mă încurcam în replici când ne uitam unul la celălalt? Da, ai dreptate, așa a fost!”, a povestit Radu Vâlcan, într-un interviu pentru viva.ro.

 

 

Sursă foto: social media

Publicat: 13 nov. 2023, 13:01 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×