Gabriela Prisăcariu a intrat în atenţia publicului în 2015, după ce a participat la „Supermodels by Cătălin Botezatu”, show pe care l-a și câștigat. La vremea respectivă avea doar 21 de ani, dar cu ambiţie şi multă muncă a ajuns exact acolo unde a visat. Acum are o relaţie frumoasă cu prezentatorul de la Antena 1, Dani Oţil, fapt ce i-a adus şi mai multă notorietate. Când şi-a făcut debutul în lumina reflectoarelor, blondina arăta cu totul diferit. Puţini îşi mai aduc aminte.
Soţia lui Dani Oţil a reuşit să câştige unul dintre cele mai cunoscute show-uri din România, în urmă cu 8 ani. Tânăra a avut un parcurs controversat în emisiune şi asta pentru că a fost implicată în mai multe conflicte cu celelalte colege. Cu toatea acestea, perseverenţa şi determinarea au adus-o pe primul loc, iar cu timpul a devenit un fotomodel râvnit de toate casele de modă.
La 22 de ani, blondina avea pachetul complet: frumuseţe, ambiţie, inteligenţă, dar cu toate acestea a trecut prin multe dezamăgiri. Dacă pe plan profesional lucrurile îi mergeau cât se poate de bine, în plan personal nu s-a bucurat de acelaşi succes.
„Din moment ce sunt scorpie, e mai greu să se apropie băieții de mine. Băieții fug de femeile frumoase și deștepte. În general, le plac femeile proaste, să le sucească cum vor ei pe degete. Nici nu sunt pregătită, am 22 de ani. Nu am un răspuns pentru această întrebare (n.r. – de ce este singură). Probabil că sunt mai pretențioasă, foarte pretențioasă. Și nu-mi place să am în jurul meu orice bărbat”, povestea Gabriela Prisăcariu la acea vreme.
Se poate spune că în prezent, Gabriela Prisăcariu este un model pentru multe doamne şi domnişoare. Blondina s-a transformat radical în ultimii ani, după ce a înţeles cât de importantă este imaginea. Făcând o comparaţie cu fotografiile din perioada în care şi-a făcut debutul pe micile ecrane, se poate observa că aceasta a trecut de mai multe ori pragul cabinetelor estetice.
De asemenea, Gabriela a fost mereu atentă la felul în care arată, a avut un stil de viaţă sănătos, iar în ceea ce priveşte aspectul fizic nu i-a fost deloc greu să îşi menţină o siluetă impecabilă. Chiar şi după sarcină a dat repede kilogramele pe care le-a acumulat.
Pe parcursul timpului a acumulat multă experienţă, dar a fost nevoită să treacă şi prin situaţii mai puţin plăcute pentru a înţelege exact această lume.
„Am depășit de mult limita de vârstă, deci încă sunt bine! Nu mi-a fost frică, am zis că o să o fac până când o să fiu acceptată și chemată! Când nu o să mai fiu, nu o să mai fiu! Dar, în orice caz, nu mă văd făcând asta la bătrânețe! Cred că are o limită. În niciun caz agenție de modelling! (n.r. nu vrea să își deschidă o astfel de afacere atunci când o să se retragă din modelling) Am o experiență cu aceste agenții. Sunt copii care mă întreabă la ce agenții să meargă. Nu pot să recomand și îmi pare rău pentru lucrul acesta! În niciun caz nu mi-aș deschide o agenție. Nu m-am gândit încă la lucrul acesta, mai am până atunci! (n.r. dacă să își deschidă o afacere în acest domeniu)”, a spus Gabriela Prisăcariu într-un interviu pentru Ego.ro.
Sursă foto: social media