EXCLUSIV | Răzvan Raț a ajuns în „ringul” investitorilor la „Imperiul Leilor”. A dat fotbalul pe tenis la PRO TV

Publicat: 15 sept. 2023, 18:05 Autor: Dora Bazavan Vedete

Răzvan Raț se alătură „Imperiului Leilor” de la PRO TV! Opt lei se vor afla în sezonul patru în fața celor de acasă, unii având deja câteva sezoane în care au schimbat destine, iar alții fiind pentru prima dată în acest rol.

Printre cei care revin se află: veteranul, Dragoș Petrescu, cunoscut celor de acasă încă din primul sezon, fondatorul lanțului de restaurante City Grill, Dan Șucu, creatorul și proprietarul celui mai important brand românesc de mobilă și home deco, Mobexpert și Cristina Bâtlan, fondatoarea și proprietara brandului Musette,care se află în show încă de la sezonul doi și Dr. Wargha Enayati, fondatorul Rețelei Private Regina Maria și al Enayati Medical City,aflat în emisiune de anul trecut.

Răzvan Raț a ajuns în „ringul” investitorilor la „Imperiul Leilor” de la PRO TV

Alături de aceștia vor fi patru noi investitori: Daniel Mischie, CEO City Grill, Mircea Căpățînă, Cofondator & Director de Marketing SmartBill, Felix Pătrășcanu, proprietar Fan Courier și Răzvan Raț, cunoscutul fost fotbalist și investitor în domeniul tehnologiei și al afacerilor imobiliare.

Răzvan Raț a stat de vorbă cu Ciao.ro și ne-a povestit cum a primit propunerea de a participa în noul sezon de la „Imperiul Leilor” care începe pe 19 septembrie și va fi difuzat în fiecare marți, de la ora 21.30, la ProTV. Cum se îmbină sportul cu afacerile și investițiile, dacă fac sau nu casă bună, Răzvan Raț ne-a spus că acesta nu are legătură cu business-urile sale, dar că îl practică întotdeauna cu plăcere.

Răzvan, ești unul dintre noii membri ai juriului de la „Imperiul Leilor”. Cum ai primit această propunere? Cum a fost la filmări?

Am fost sunat de cei de la PRO TV, mi s-a propus participarea și am avut o întâlnire în care am discutat toate detaliile. După această discuție, am acceptat provocarea și s-a dovedit că a fost o experiență interesantă și utilă.

La început, la filmări, a fost atipic deoarece nu eram obișnuit cu un astfel de show și am avut nevoie de câteva discuții cu producătorul pentru a înțelege exact viziunea din acest sezon. De acolo, lucrurile au mers natural.

A dat fotbalul pe tenis și are un partener de nădejde, pe Dan Șucu

Cum se îmbină ce faci acum cu sportul?

Nu se îmbină (râde)! Acum, am o școală de fotbal, care nu este un business, ci un loc în care investesc, nu ajung neapărat să câștig.

Sportul pe care eu îl practic acum este tenisul, nu fotbalul  (să fiu sincer, joc foarte des alături de domnul Șucu). Deci sportul există în viața mea, dar nu are legătură cu afacerile.

Care e cea mai tare și corectă investiție pe care ai făcut-o până acum?

În „Imperiul Leilor”, vom vedea ce va fi după ce vom trece de etapa de due diligence și de a vedea ce se întâmplă de fapt în business-urile în care ai crezut în emisiune.

Cred că sunt câteva afaceri în care am investit corect, au crescut și au generat venituri. Cred că real estate-ul rămâne domeniul care a generat cei mai mulți bani, dar unul dintre proiectele mele de tehnologie se va dezvolta și mai tare.

Ești un bun antreprenor? Știu că deții și afaceri în Ucraina. Cum merg ele acum? Ai fost afectat pe timp de război?

Nu aș vrea să spun eu despre mine că sunt un bun antreprenor. Din punctul meu de vedere, un antreprenor depinde de rezultatele pe care le are – odată ce afacerile lui sunt de succes, înseamnă că ceea ce face este bine. Aș spune că eu am meritul de a fi investit în business-uri care funcționează, ce generează bani.

Afacerile din Ucraina nu merg deloc bine, pierderea este foarte mare, așa cum declaram și în alte rânduri.

Crezi că îți vei mai recupera investiția de acolo de 4 milioane de euro?

 Nu, nu cred că îmi voi recupera banii. Nu văd cum.

Ți-ai luat vreodată țepe în afaceri?

Da, una chiar mare, aș spune – un business în care am investit și nu a funcționat. A fost un fond de investiții, care a dispărut între timp.

Ce domenii de activitate sunt acum de interes pentru tine? În ce alegi să investești și ce afaceri susții la Imperiul Leilor?

Am investit în afaceri din domenii diferite, de la horeca, până la tehnologie, educație sau mâncare. Nu există domenii de care mă feresc, ci mai degrabă ține de fler – să simt oportunitatea și să cred în potențialul acelui business.

Cu cine faci cea mai bună echipă la emisiunea de la ProTV?

M-am înțeles cu toți. Am avut o chimie bună cu fiecare dintre ei, în parte, iar ca rezultat, ne-am văzut și după filmări. Nu aș evidenția unul dintre ei, ci aș spune clar, toți.

Ai o familie frumoasă! Soția ta este tot din Ucraina! Cum îți place să descrii căsnicia voastră? Cât ești de implicat?

Sunt extrem de implicat (râde)! Am parte de susținerea și înțelegerea ei, discutăm despre viață și ceea ce se întâmplă în afaceri.

Pentru mine, familia ține de intimitate și tocmai din acest motiv nici nu postez foarte mult din viața mea privată.

Dacă ar fi să faci acum o investiție care presupune anumite riscuri, ai sta pe gânduri sau ai face o încrezător?

Sunt genul de investitor care nu-și asumă extrem de multe riscuri deoarece înțeleg că banii se fac greu, dar se pierd foarte ușor. Înclin balanțe spre business-urile mai „safe” (n.r.: sigure).

Publicat: 15 sept. 2023, 18:05 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×