Dr. Mihaela Bilic, sfaturi pentru masa ideală de Paşte. Cum putem să ne bucurăm de sărbători fără indigestie

Publicat: 10 apr. 2023, 19:07 Autor: Camelia Vedete

Dr. Mihaela Bilic a dezvăluit cum trebuie să fie masa ideală de Paște şi cum putem să ne bucurăm de sărbători fără indigestie şi disconfort abdominal. Ce spune prezentatoarea emisiunii „Doctor de bine”.

Dr. Mihaela Bilic recomandă ca masa de Paşte să fie cu mai multă culoare şi prospeţime şi foarte important, pentru a înlătura indigestia sau tot ce înseamnă disconfort abdominal să nu consumăm alimente amestecate, mai ales dacă este vorba de carne care ține stomacul plin și se digeră mai greu și mai ales dacă este vorba de prăjeli.

Dr. Mihaela Bilic, sfaturi pentru masa ideală de Paşte

„La masa de Paște să nu fie prezente sarmalele și salata de boeuf. Acestea sunt preparate tipice pentru masa de Crăciun. La masa de Paște avem ou fiert cu verdețuri și crudități, să umplem masa de culoare și de prospețime, adică ridichi, salată, castraveți tot ce este colorat.

În momentul în care mâncăm cu legume ca și ciorba, umplem stomacul cu apă și cu fibră și ni se pare că mâncăm mult, dar, în realitate, caloriile sunt neglijabile.

Avem drobul care este un preparat extrem de dietetic și de sănătos. Organele sunt fierte, acolo avem depozitul de fier al oricărui animal. Drobul este un element antianemic și îmi pare rău că nu putem găsi drob și în alte perioade a anului în afară de Paște, pentru că este un aliment extrem de sănătos. Este omologul pateului de ficat pe care îl întinzi pe pâine.

Dr. Mihaela Bilic: Cum putem să ne bucurăm de masa de Paște fără indigestie

Avem borșul de miel și stufatul, din nou două produse care sunt dietetice. Atenție, ciorba are marele avantaj că grăsimea se ridică la suprafață, degresați. Şi dacă mâncați ciorbă dimineață la prânz şi seara nu am să vă spun că greșiți, pentru că ciorba umple stomacul într-un fel și astfel la felul doi putem să fim mai ponderați. 

Dacă vorbim de friptură este miel, este o pulpa băgată la cuptor. Puțină lume știe că și peștele afumat și peștele fript și carnea care este băgată la cuptor sau pusă la grătar, în momentul în care se încălzește, grăsimea se topește și părăsește fibrele. Niciodată grăsimea nu va pătrunde printre fibrele cărnii.

Dacă punem lângă ea (n.r carne) un castron mare de salată și de frunze este o masă de slăbit. Până aici, am avut doar alimente de slăbit. Fără maioneza pe ou pentru că atunci facem colică biliară. Dacă nu ai mâncat garnitură la friptură, felia de cozonac sau pasca îți compensează rația de carbohidrați.

Încercați să procesați cât mai puțin mâncarea. Încercați să gătiți din ingrediente simple și cu tehnici simple”, a recomandat dr. Mihaela Bilic. 

Mihaela Bilic, sfaturi despre cum slăbim cu ajutorul postului intermitent

Mihaela Bilic, despre cum slăbim cu ajutorul postului intermitent! Există efecte negative? Ce spune prezentatoarea emisiunii „Doctor de bine”!

Mihaela Bilic, sfaturi despre cum slăbim cu ajutorul postului intermitent! Medicul nutriționist și prezentatoarea emisiunii „Doctor de bine”, de la Pro Tv, a explicat pe înțelesul tuturor, in exclusivitate pentru CIAO.RO, cea mai în vogă practică din ultimul timp: postul intermitent, cunoscut sub numele de „intermitent fasting”.

Ce sfaturi dă Mihaela Bilic despre cum slăbim cu ajutorul postului intermitent?

Acest stil alimentar alternează perioadele de post negru cu cele de alimentație normală. Cel mai frecvent se practică metoda 16/8, care înseamnă să nu mănânci nimic timp de 16 ore, iar în restul de 8 ore rămase să ai două mese principale. Există și alte tipuri, cum ar fi postul negru ținut timp de 24 de ore, una sau două zile pe săptămână, dar și metoda 5 cu 2: 5 zile pe săptămână mâncăm normal, iar două zile mâncăm puțin, maximum 500-600 kcal pe zi.

Postul intermitent este un regim flexibil și ușor de urmat deoarece fiecare persoană poate să găsească tipul și ritmul care i se potrivesc. În esență, acesta presupune două mese principale pe zi, consumate la o distanță de 6-8 ore una de cealaltă, fără gustări între mese. Putem face din acest stil alimentar un obicei fiindcă nu are riscuri, ci doar beneficii. Citește tot articolul aici.

Foto: PR PRO TV & Arhivă Ciao.ro

Publicat: 10 apr. 2023, 19:07 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă
×