Refugiații din Ucraina, testați GRATUIT împotriva COVID- 19 de către Dom Vista Medical

Publicat: 03 mart. 2022, 13:47 Autor: Maria Apostol General
Refugiații din Ucraina, testați GRATUIT împotriva COVID- 19 de către Dom Vista Medical

Inițiativă lăudabilă a celebrei clinici Dom Vista Medical, patronată de doctorul Ștefan Spiridon, fostul Viceprimar al Sectorului 4, în sprijinul refugiaților din Ucraina.

Astfel, în contextul conflictului militar izbucnit la graniță, care a generat drame, din nefericire, multe familii ucrainene și-au părăsit căminul, agonisela de-o viață și au plecat în pribegie, în cătarea liniștii și siguranței.

Pentru că siguranța vizează și o stare corespunzătoare de sănătate, în special în context pandemic, Dom Vista Medical pune gratuit la dispoziția refugiaților ucraineni teste RT-PCR și Antigen.

Demersul umanitar inițiat de doctorul Spiridon, vizează atât persoanele care prezintă simptome specifice manifestării virusului COVID – 19, cât și pe cele fără simptome, aflate în tranzit pe teritoriul României.

Dom Vista Medical rămâne lider de piață încă din anul 2011, oferind întreaga gamă de servicii medicale, efectuând orice tip de analize, nu doar teste PCR. Odată cu  debutul Pandemiei, clinica a investit în aparatura specifică testării, punând la dispoziția pacienților, în premieră, o unitatea de testare mobilă care prelucrează inclusiv teste RT-PCR. Fiind dotată cu analizor PCR de tip Point of Care, facilitează obținerea unui rezultat cu o acuratețe de 100 % în diagnosticarea virusului SARS CoV-2.

În cadrul unității mobile de testare se efectuează atât teste antigen, cât și anticorpi igg/igm, referindu-ne la cei dobândiți în urma trecerii prin boală sau anticorpi neutralizați de proteina S Spike, respectiv, cei dobândiți în urma procesului de vaccinare. Dotările acestei unități de testare mobilă sunt aceleași cu cele existente într-un laborator uzual de analize medicale, unele dintre ele fiind din clasa analizoarelor de tip Point of Care, reprezentând inovații cu răspuns rapid în procesul de diagnosticare.

Iată doar câteva dintre rațiunile pentru care, nu doar vedete, ci peste 60.000 de pacienți au efectuat testarea în cadrul Dom Vista Medical, care rămâne prima și singura societate de pe piața serviciilor medicale din România cu vechime în domeniu, care a reușit ca în perioada Pandemiei să autorizeze, cu respectarea tuturor prevederilor legale, un laborator de testare COVID-19.

Publicat: 03 mart. 2022, 13:47 Autor: Maria Apostol General
Pe aceeași temă
×