Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că în acest moment, o guvernare PNL-PSD este „singura soluție politică” pentru România.
Ciolacu a mai spus că își asumă acest proiect. Prezent la un eveniment privind IMM-urile, la care a participat și Florin Cîțu, Ciolacu a spus că, din punctul său de vedere, România nu mai poate rămâne în criza politică actuală.
„Eu cred că este cea mai bună soluție în acest moment. Sunt ferm convins că întoarcerea la români este necesară pentru că s-a făcut un acces la guvernare prin foarte multe minciuni, dar cred că România nu își permite în acest moment o astfel de abordare, iar cei de la IMM-uri și antreprenorii români mi-au confirmat și astăzi această teamă a mea, că România nu mai poate să continue într-o criză politică”, a declarat Ciolacu.
Ciolacu a mai spus că în cadrul discuțiilor de joi cu premierul interimar Florin Cîțu, i-a cerut acestuia execuția bugetară, pentru a putea vedea care sunt prioritățile pentru perioada următoare.
„Am avut o primă întâlnire și o să continuăm să avem aceste întâlniri și poate vom ajunge la prioritățile românilor și vom continua în direcția corectă. I-am cerut ieri domnului Cîțu, dar și ministrului de Finanțe, execuția bugetară. Așa am început discuțiile. Între timp, ne-a fost transmisă această execuție bugetară și o să ne uităm atent pe ea, astfel încât să nu mințim românii. Ce se poate anul acesta și care sunt prioritățile pentru anul viitor. Prioritățile vin odată cu Legea Bugetului.
Săptămâna viitoare sper să avem deja discuțiile mai înaintate și să venim cu o rectificare bugetară așteptată mai ales de autoritățile locale și să depășim problemele cu căldura centralizată. Prioritatea este să vedem ce este de făcut până în februarie-martie”, a mai spus Ciolacu, care a adăugat că rectificarea bugetară se va face în Parlament”.
Mai multe detalii, pe GÂNDUL.RO.