Se află în fruntea clasamentelor muzicale din întreaga lume, se ascultă la radiouri în peste 10 țări si este fără îndoială noua revelație din muzica internațională. Artista nu stă bine doar pe plan muzical ci și personal! Ce spune Minelli despre familia ei, cum se înțelege cu soțul și ce fel de mamă este, a povestit, exclusiv, pentru Ciao!
Cum a debutat pasiunea ta pentru muzică?
De mică am început să cânt. Cântam în fața blocului, la gradiniță făceam show-uri în cancelaria educatoarelor, iar pe la 11 ani am trecut la ceva mai serios, mi-am făcut o trupă cu verișoara mea, și chiar mergeam și cântam la evenimente în oraș.
Care au fost pașii pe care i-ai urmat și cine te-a îndrumat în carieră?
După prima mea trupă, la 11 ani, am început să particip la câteva concursuri de muzică, apoi, la 16 ani, am intrat în trupa lui Marius Moga, Wassabi si după ce și acest capitol s-a încheiat, am început să mă concentrez asupra proiectului meu: Minelli.
Ce te inspiră, atunci cand compui o piesă?
Mă inspir din poveștile prietenilor, din secvențe de film, se întâmplă și dintr-un interviu pe care îl văd să îmi scriu idei, dar mă ajut și de cuvinte interesante să creez o poveste în care să se regăsească și alți oameni, la rândul lor.
Cum ai descrie publicul pentru care compui?
Îmi place să cred că este un public devotat, care așteaptă mereu cu nerăbdare să lansez urmatoarea piesă.
Care sunt ingredientele care crezi că te diferențiază pe tine ca artist?
Nu știu dacă mă diferențiază ce fac de altcineva, doar fac totul cum sunt eu, cum îmi place și nu încerc să intru în vreo categorie anume.
E ciudat să te simți așa, celebră, dintr-o dată?
Nu mă simt celebră, poate și pentru că fac asta de ceva ani de zile și totul s-a întâmplat treptat. Doar mă bucur să văd că tot mai mulți oameni îmi ascultă muzica, să văd că o apreciază și că se regăsesc cumva în ceea ce scriu.
De unde ai moștenit talentul? Părinții tăi cântă?
Sincer nu știu, pentru că părinții mei nu au avut această înclinație, însă pot spune că mama a fost atrasă oarecum de domeniul artistic și poate de la ea am moștenit atracția față de artă în general.
Ai 2 copii și ești căsătorită! Cum se împacă viața personală cu muzica?
Reușesc, zic eu, să le împac, însă și pentru că părinții mei ne ajută de fiecare dată când este nevoie cu copiii, ne facem timp și pentru noi și mă bucur că, deși uneori poate fi obositor, reușim să le îmbinăm frumos.
Ce fel de mamă îți place să fii? Te oprești la 2 copii?
Sunt o mamă relaxată, plăcută, dar și strictă, când e cazul, și îmi place să fac tot felul de activități cu copiii, pentru că îmi doresc ca atunci când vor fi mari, să aibă multe amintiri plăcute din copilărie. Țin foarte mult la asta. Momentan, cred că suntem foarte bine în formula de 4, dar pe viitor cine știe.
Soțul tău ce spune despre succesul tău în muzică? Cum îl percepe?
El este implicat în acest proiect încă de la început, a fost alături de mine în toate momentele și cele mai nesigure și cele mai bune și mă bucur că întotdeauna a fost acolo și m-a încurajat mereu să merg mai departe, să trec peste hopuri, să am încredere că ceea ce fac e foarte bine și că va veni momentul să mă bucur de cele mai frumoase momente din muzică, ceea ce iată că se și întâmplă.
Mai sunt la fel de intense sentimentele dintre voi acum, după 2 copii?
Eu zic că da, deși îndrăgosteala aceea de la început se transformă în ceva mai profund, mai complex și îmi place că, după atâția ani, a rămas un bărbat foarte atent, are grijă de mine într-un mod foarte frumos, iar asta mă face să mă simt fericită și împlinită.