Cei doi și-au început povestea de dragoste în anii 90, când Mihaela abia debuta în TV și activa la Tele 7 ABC. La vremea respectivă, Dan Bitman era un mare crai atrăgându-și porecla de ’’Cuceritorul”. Relația lor a fost îndelung mediatizată, dar cum cei doi erau firi foarte vulcanice, la scurt timp s-au și despărțit.
Anii au trecut, iar cei doi au încercat să își găsească fericirea în brațele altor persoane. Mihaela la scurt timp după despărțirea de Dan Bitman a fost iubita regizorului Dan Chișu, a avut un mariaj cu Ștefan Bănică, dar și cu Elan Schwartzenberg.
Divorțată de două ori și-a găsit liniștea în brațele lui Dani Oțil, însă când toți credeau că diva de la Monaco va ajunge la altar, iată că cei doi au surprins pe toată lumea când s-au despărțit. Din 2014, Mihaela și-a găsit alinarea în brețele lui Felix Baumgarther, primul om care a ajuns în Cartea Recordurilor după ce a sărit din stratosferă și a depășit viteza sunetului fără ajutorul vreunui vehicul.
Deși mereu a fost un Don Juan, Dan Bitman s-a așezat și el la casa lui, și de 26 de ani trăiește o poveste de dragoste alături de Liliana Ștefan, cea care i-a dăruit trei copii, dar și cea care i-a iertat infidelitățile atunci când acesta a călcat strâmb.