La mai puțin de an de la divorț, Sorina Docuz este însărcinată

Publicat: 29 oct. 2017, 23:03 Autor: Echipa Ciao.ro News 3

Într-o toamnă liniștită și caldă, care te îmbie la stabilitate și momente lungi petrecute cât mai aproape de calorifer ori chiar de șemineu (dacă ai avut noroc), Sorina Docuz, fostă Negoiță pare să fi găsit bărbatul care să o facă fericită.

Mădălin Giurgiu, actualul iubit al încă domnișoarei Docuz, este un potent om de afaceri, care deține, printre altele, un business în domeniul asfaltărilor.

În acest moment, Sorina este un pic însărcinată, ceea ce ne bucură și ne face să le urăm celor doi asfalt lin, ca-n palmă, în drumul vieții la comun.

În ce-o priveşte pe Sorina Docuz, nu mai e un secret că l-a cucerit pe Robert Negoiţă înainte de a-şi serba majoratul, iar fosta Miss Buzău a fost timp de doi ani soţia acestuia.

Însă, în luna februarie a acestui an, fix înainte de Sfântul Valentin, cei doi au divorţat. Din căsnicia lor, Sorina a rămas cu un fiu, dar şi cu stabilitatea financiară asigurată de Negoiţă, cel care a avut grijă ca fostei soţii să nu-i lipsească nimic, chiar dacă şi-a refăcut rapid viaţa alături de o altă Miss, mai tânără.

Publicat: 29 oct. 2017, 23:03 Autor: Echipa Ciao.ro News 3
Pe aceeași temă
×