Chrissy Teigen s-a tatuat, la câteva luni după ce bebelușul ei și al lui John Legend a murit la naștere

Publicat: 18 ian. 2021, 12:57 Autor: Andreea Voicu Vedete

Chrissy Teigen a pierdut un copil la naștere în toamna anului 2020. După ce au anunțat foarte fericiți în luna august faptul că vor deveni părinți, vedeta a avut parte de complicații.

Chrissy Teigen și John Legend se iubesc extrem de mult. Au împreună o familie frumoasă, o casă de tip ”home smart„ și cunosc de mulți ani faima. Anul 2020 ar fi trebuit să fie pentru ei unul foarte bun, căci vedeta în vârstă de 35 de ani anunța că este gravidă și că va deveni, din nou, mămică. Însă, din păcate, în luna octombrie a făcut un anunț neașteptat: bebelușul celor doi a murit la naștere, medicii nu au mai putut să îl salveze.

Recent, Chrissy Teigen și-a făcut un tatuaj pe spate, pe coloană, inspirat chiar de către soțul ei, John Legend, făcând referire la melodia ”Ooh Laa”. Tatuajul a fost făcut acasă de către un profesionist, iar pe rețelele de socializare chiar a arătat întregul proces. Iar cadrul a fost cât se poate de sexy, vedeta lăsându-și descoperită o parte din corp. De asemenea, și-au mai făcut câte un tatuaj, amândoi de data aceasta, pe mână, scriind ”Jack” – numele bebelușului lor care a murit, arată Dailymail.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by chrissy teigen (@chrissyteigen)

Chrissy Teigen și John Legend au pierdut un copil

În ciuda eforturilor medicilor, bebelușul nu a mai putut fi salvat. Anunțul devastator a fost făcut chiar de Chrissy Teigen pe pagina sa de Instagram, unde a postat și câteva fotografii de la spital.

„Suntem șocați și simțim o durere despre care doar auzi, o durere pe care nu am mai simțit-o până acum. Nu am reușit să oprim sângerarea și să-i oferim copilului nostru fluidele de care avea nevoie, în ciuda a pungi și pungi de transfuzii de sânge. Nu a fost suficient.

Nu ne-am decis cum ne vom numi copiii decât imediat după naștere, chiar înainte de a ieși din spital. Dar, dintr-un anume motiv, acestui micuț am început să-i spunem Jack. Așa că întotdeauna va rămâne Jack. Jack s-a străduit atât de tare să devină o parte din mica noastră familie și întotdeauna va fi.

Pentru al nostru Jack, îmi pare rău că primele momente din viața ta au fost atât de complicate și că nu ți-am putut oferi casa de care aveai nevoie pentru a supraviețui. Întotdeauna te vom iubi.

Vă mulțumim tuturor celor care ne-ați trimis rugăciunile și energia voastră pozitivă. Simțim iubirea voastră și o apreciem cu adevărat. Suntem atât de recunoscători pentru viața pe care o avem. Pentru minunații noștri copii, Luna și Miles, pentru toate lucrurile pe care le-am putut experimenta până acum.

Nu este fiecare zi plină de soare. În cele mai întunecate zile, vom fi triști, vom plânge până vom rămâne lipsiți de lacrimi. Dar ne vom îmbrățișa mai puternic și vom merge mai departe”, a scris Chrissy Teigen pe internet.

Sursă foto: capturi video Instagram Chrissy Teigen, capturi video youtube

Publicat: 18 ian. 2021, 12:57 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×