Ce nu e bine să faci în ziua de Crăciun. Poți atrage ghinion asupra ta

Publicat: 24 dec. 2020, 11:27 Autor: Andreea Voicu Life

Multe persoane se țin de anumite superstiții în perioada sărbătorilor de iarnă pentru ca Anul Nou să îi prindă bucuroși, cu noroc și să aibă un an prosper. Iată ce nu e bine să faci în ziua de Crăciun pentru a avea un an îmbelșugat și plini de surprize frumoase.

Colindele, de bun augur la masa de Crăciun

Se spune că dacă asculți colinde la masa de Crăciun, atunci e de bun augur. Se prevestește armonie în anul ce va urma și relațiile între oameni vor fi mai bune. Pe de altă parte, dacă se servește pește la masa de Crăciun, atunci anul ce va veni vă va prinde mult mai sprinteni. Dimineața nu trebuie să ratezi să spui o rugăciune, înainte de micul dejun.

Casa împodobită cu flori de culoare roșie

Tradiția spune că este bine ca locuința ta să fie învăluită de flori de culoare roșie, fiind de bun augur, care transmite iubire și liniște, dar și cu ramurele de brad și coronițe. Cele două culori, verde și roșu, transmit armonie. De asemenea, este bine să dai și de pomană în preajma Crăciunului, pentru a avea parte de bogăție.

Pe de altă parte, nu multe persoane știu că din bătrâni se spunea că zilele de 24, 25, 26 și 27 decembrie reprezintă cele patru anotimpuri: Data de 25 decembrie prevestește cum va fi vremea în vara anului următor, ziua de 24 decembrie anticipează vremea în primăvara care vine; data de 26 decembrie anticipează cum va fi toamna următoare, iar în ziua de 27 decembrie vom afla cum va fi vremea în iarna anului viitor.

De asemenea, prima persoană care calcă pragul locuinței trebuie să fie un bărbat brunet, pentru noroc și belșug în casă. Iar, dacă mănânci un măr în prima zi de Crăciun, se spune că vei fi sănătos tot anul viitor.

Pentru a scăpa de resentimentele dușmanilor, e bine să agățăm crengi de vâsc și buchețele de busuioc. Gunoiul nu se duce la tomberon până a doua zi de Crăciun! Cine îl duce, nu va avea parte de spor.

În seara din Ajunului Crăciunului nu se dau bani la colindători

Se spune că în seara din Ajunului Crăciunului nu se dau bani la colindători, deoarece tradiția arată că atunci când Maica Domnului a fost cuprinsă de durerile facerii, a cerut adăpost la Moș Ajun. Însă, zicând că este sărac, a îndreptat-o spre Moș Crăciun, unde a fost adăpostită în grajdul de animale. Moș Crăciun, nefiind de acord cu soția sa, i-a tăiat mâinile. Fecioara Maria a făcut o minune și a vindecat-o pe soția Moșului. Iar de atunci se spune că se oferă doar covrigi și colaci. În prezent, persoanele oferă și fructe, dulciuri și bani.

Info: ziarulunirea.ro, playtech.ro

Sursă foto: pixabay

Publicat: 24 dec. 2020, 11:27 Autor: Andreea Voicu Life
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×