Restricții dure în SUA și Canada! Ce sunt obligați oamenii să facă pentru a opri al doilea val pandemic

Publicat: 23 nov. 2020, 09:06 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Din ce în ce mai multe state intră în stare de urgență pentru a doua sau a treia oară, după ce numărul de persoane infectate cu noul coronavirus se află pe o pantă ascendentă. Nu doar că oamenii se îmbolnăvesc, dar odată ce are loc acest lucru, autoritățile iau din nou seturi de măsuri drastice.

Potrivit g4media.ro, autoritățile au impus restricții noi și severe pentru mai multe comunități din Statele Unite ale Americii. Astfel că, oficialii americani au fost nevoiți să restricționeze cetățenii, după ce în SUA numărul de persoane infectate cu noul coronavirus a explodat. De exemplu, în California, autoritățile au interzis circulația pe timpul nopții între orele 22:00 și 05:00, acest ordin fiind în vigoare până în data de 21 decembrie. Restaurantele fac livrări la orice oră, în schimb. Oamenii au voie să iasă din case doar pentru a lua mâncare și pentru a-și plimba câinii. California are o rată de pozitivitate de 4.95%, conform datelor oferite de Johns Hopkins University.

În New York școlile publice au fost închise, iar CDC – Centers of Disease Control and Prevention, îndeamnă cetățenii să evite călătoriile și vizitele de Ziua Recunoștinței, de pe 26 noiembrie.

Pe de altă parte, în Canada, cetățenii au parte de un lockdown de 28 de zile. Multe magazine s-au închis, afacerile și-au tras obloanele, iar oamenii nu au voie în restaurante. Restricțiile vor debuta luni în metropolă și în Peel, care este parte din regiunea Greater Toronto, la vest de centrul orașului.

„Nu ne putem permite un blocaj la nivelul întregii provincii, așa că luăm măsuri preventive astăzi prin mutarea Toronto și Peel în zona de restricții la nivel de lockdown”, a transmis premierul din Ontario, Doug Ford.

Record în SUA: de la începutul lunii noiembrie până în prezent s-au înregistrat 3 milioane de persoane infectate cu noul coronavirus

Statele Unite ale Americii înregistrează un nou record negativ. De la începutul lunii noiembrie până în prezent, SUA a înregistrat trei milioane de persoane infectate cu noul coronavirus. Numărul de persoane îmbolnăvite în doar 24 de ore a crescut dramatic, cu 25%. Capacitatea de testare a populației a crescut cu 14.55%.

”În statele în care observăm o rată mare de infectare înseamnă că testăm doar bolnavii în stare avansată, care au nevoie de îngrijiri medicale, şi nu avem încă o capacitate de testare îndeajuns de mare, ca să ştim cât de repede se răspândeşte virusul în interiorul comunităţilor”, a declarat un reprezentant John Hopkins, potrivit Mediafax.

”Gândiţi-vă că virusul se transmite în spaţiile închise, când oamenii nu poartă masca pe o perioadă îndelungată de timp. Sărbătorile şi sezonul rece favorizează exact acest tip de interacţiune. Este de ajuns ca 1% din cei 50 de milioane de oameni care vor călători de sărbători să transmită virusul şi în decurs de câteva zile vom observa o creştere a numărului de infecţii, de aproape 500.000. Dacă vrem musai să socializăm, să o facem în spaţii deschise, afară, şi la o distanţă sigură”, a menţionat doctorul Megan Ranney.

Sursă foto: Pixabay

Publicat: 23 nov. 2020, 09:06 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×