Sfântul Dumitru, tradiții și obiceiuri. Ce să nu faci niciodată pe 26 octombrie!

Publicat: 24 oct. 2022, 09:45 Autor: Camelia News
Sfântul Dumitru, tradiții și obiceiuri. Ce să nu faci niciodată pe 26 octombrie!

Sfântul Dumitru, tradiții și obiceiuri. Sfântul Dumitru sau Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este sărbătorit la 26 octombrie atât în calendarul ortodox, cât și în cel catolic.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305),  în provincia Iliricum, și a fost el însuși ofițer al Imperiului Roman. Sfântul Dumitru s-a născut în Tesalonic (Salonic). Tatăl său era guvernator al Tesalonicului. Dimitrie a fost fiul pe care cei doi soţi l-au primit de la Dumnezeu, după multe rugăciuni.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, botezat în mare taină

Când copilul a ajuns la vârsta la care să poată cunoaşte şi să înţeleagă adevărul, a fost dus de părinţii săi, creştini în ascuns, în casa lor de rugăciune, o cămăruţă din palat, tăinuită, unde a văzut sfintele icoane. I-a fost arătată icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, şi icoana Născătoarei de Dumnezeu. Aici, chemând în taină un preot şi câţiva creştini, prieteni ai lor, l-au botezat pe fiul lor în numele Preasfintei Treimi.

După moartea tatălui său, Sfântul Dumitru a fost chemat de împăratul Maximian (286-305) şi numit în locul acestuia guvernator, încredinţându-i-se Tesalonicul cu porunca de a-l curăţa de creştini. Nu numai că Sfântul Dimitrie a încălcat acest ordin, dar odată întors în cetate a început să propovăduiască Evanghelia.

A fost închis, iar în ziua de 26 a lunii octombrie, au intrat ostaşii în temniţa în care fusese aruncat. Găsindu-l stând la rugăciune, l-au împuns cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost lovit a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru

În tradiţia populară românească, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este considerat patronul păstorilor, cel care desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. De aceea, se spune, ciobanii află de ziua Sfântului Dumitru cum va fi iarna.

În credinţa populară, anul este împărţit în două anotimpuri: vara şi iarna. Dacă Sfântul Gheorghe „încuie” iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. Există credinţă că, în ziua Sf. Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.

Oaia albă și oaia neagră

Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor, ziua lui fiind aceea în care, spune tradiţia, ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi aşază cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, anotimpul rece va fi aspru.

Un alt mod de a afla cum va fi iarna este acela de a urmări mersul oilor în dimineaţa sărbătorii Sf. Dumitru. Astfel, dacă dimineaţa se va trezi mai întâi o oaie albă, care va pleca spre sud, iarna va fi grea. Dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.

Potrivit altor tradiţii, dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă. Dacă Luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi grea, cu zăpezi mari.

Focurile lui Sumedru

Ziua Sfântului Dumitru era, pe vremuri, şi o zi a soroacelor. În acestă zi se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor şi ciobani la Sân-George. De aici vine şi zicerea că „la Sân-George se încaieră câinii, iar la Sâmedru se sfădesc stăpânii”.

Tot de Sfântul Dumitru, se tocmeau servitorii pentru diverse treburi şi se stricau stânele. Ţăranii tundeau coama căilor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.

În anumite zone, ţăranii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul folosit la Sfânta Împărtăşanie.

În ajunul sărbătorii Sfântului Dumitru, în noaptea de 25 spre 26 octombrie, există tradiția de a se aprinde focuri (focurile de Sâmedru). Peste acestea sar copiii, pentru a fi sănătoşi tot anul. Focul are şi menirea de a alunga fiarele şi de a încălzi morţii. După ce focul este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină, pentru ca aceasta să primească putere de a rodi.

Publicat: 24 oct. 2022, 09:45 Autor: Camelia News
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă
×