Carmen Grebenișan și Alex Militaru sunt pregătiți să meargă împreună pe același drum, mai ales după ce vloggerița a fost cerută în căsătorie de tânărul pe care îl iubește.
Fosta concurentă de la ”Asia Express”, prietenă bună cu Alina Ceușan, a povestit cum a ajuns, de fapt, să se îndrăgostească și să investească în relația pe care o are cu Alex, partenerul ei care a cerut-o recent de soție.
”Propunerea a venit din partea amândurora, mai exact el mi-a propus asta în momentul în care eu i-am zis că va trebui să plec mai des pe la mine, ca să schimb hainele. Iar el a spus să-mi aduc mai multe haine la el acasă, chiar dacă nu este destul loc… Și așa a venit propunerea din partea lui să ne mutăm împreună, a fost mai degrabă o glumă, vă dați seama că nu am vorbit serios în momentul acela”, a declarat ea pentru VIVA.
”Am început să ne uităm împreună la tot felul de case, care mai de care mai mari și mai scumpe, doar așa, din entuziasm, din plăcere. Și așa am dat peste căsuța noastră, pe care am găsit-o la un preț mult mai mic decât ar fi fost în mod normal, având în vedere perioada în care ne aflam, așa că ne-am decis s-o vizionăm și aceea a fost”, a mai mărturisit vloggerița.
Tânăra care a luat parte în competiția Asia Express alături de Alina Ceușan a fost cerută în căsătorie într-un mod foarte romantic.
Carmen Grebenișan, prietena cea mai bună a Alinei Ceușan, a fost cerută seara în căsătorie, sub clar de lună, de iubitul ei. În urmă cu cinci ore, fosta concurentă de la Asia Express a postat pe rețelele de socializare o serie de imagini în care apare într-un cadru foarte romantic alături de iubitul ei, Alex Militaru. Cu un buchet de flori lângă ei, cei doi stau cu fața către oraș și își șoptesc. Apoi se sărută și se îmbrățișează.
Cererea în căsătorie a avut loc chiar pe proprietatea Alinei Ceușan, acolo unde toți patru ar fi luat cina. Momentul a fost imediat imortalizat! Toți au fost foarte emoționați, iar Carmen Grebenișan a primit inelul mult dorit!
Așa cum a mărturisit și Carmen, momentul a fost ”total neașteptat”.
Sursă foto: Arhivă Ciao