Mirela Vaida are o familie frumoasă și numeroasă, iar uneori să fii mamă implică și dificultăți, mai ales atunci când unul dintre copii nu se simte bine.
În această situație se află acum celebra prezentatoare de la ”Acces Direct”, căci doi dintre cei trei copii ai săi sunt bolnavi. Așa cum spune și Mirela Vaida, urmează o perioadă cu nopți lungi, cel mai probabil nedormite, pentru a avea grijă de cei mici. Copii au răcit, odată cu venirea toamnei, așa cum mărturisește și vedeta pe rețelele de socializare.
”Din trei, doi sunt bolnavi! Tudor, cel mai mic și mai afectat! Of, încep nopțile lungi! Bun venit, toamnă!! ????”, este mesajul scris de Mirela Vaida pe Instagram.
https://www.instagram.com/p/CFu1l8UgotK/
Nu doar că are o carieră strălucită în televiziune, însă Mirela Vaida este, cu adevărat, și o femeie care ține casa și ajută la educarea copiilor săi. Recent, ea și soțul ei au împlinit 11 ani de căsnicie, moment marcat în familie cu un prânz românesc ”ca la mama acasă”.
“Împlinim 11 ani de căsnicie. A plecat familionul în oraş, la cumpărături! Eu am rămas să sărbătoresc cum ştiu mai bine: la cratiţă!! Aşa că vă aştept la masă: supa de fasole verde, supă de găluşte, tocăniţă de cartofi cu afumătură, orez cu pui şi ciuperci!! Hai, la mulţi ani! Tocmai mi-am pus un pahar de vin alb cu 3 cuburi de gheaţă! Vă pup!”, a fost mesajul prezentatoarei de la ”Acces Direct”.
Soțul prezentatoarei TV i-a făcut o surpriză foarte frumoasă și i-a cumpărat un set de bijuterii și un parfum.
„Fiecare trebuie să lase de la el. Nu există compatibilitate 100%, poate în cazurile rare, fiecare are programul, ritmul, nervii lui, oboseala, nevoile. Noi am învăţat să ne simţim. Am fost cinci ani prieteni înainte de căsnicie. Cumva, după 15 ani împreună, nu mai e nimic care să ne surprindă unul la celălalt. Am ajuns să ne cunoaştem, să ne simţim, să ne lăsăm în pace când avem nevoie de spaţiu, să ne sprijinim când avem nevoie unul de altul”, spunea ea.