Mariah Carey nu mai vrea să audă de familia ei: „Sunt distruși și mi-e milă de ei”

Publicat: 19 sept. 2020, 11:33 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Scandalul din familia celebrei cântărețe Mariah Carey este departe de a se fi încheiat. Este cunoscut de ceva timp, faptul că celebra artistă și frații săi nu au o relație foarte bună. Recent, cântăreața a făcut dezvăluiri despre familia sa care i-au șocat pe fani.

Într-un interviu recent, Mariah Carey a povestit cum se înțelege cu frații săi, Morgan, în vârstă de 60 de ani și Alison, în vârstă de 58 de ani. Mariah Carey spune că nu a avut niciodată familia alături, iar despre frații ei nu are cuvinte de laudă. Artista îi numește distruși și refuză să petreacă timp cu ei, din cauza faptului că au avut un comportament groaznic cu ea de-a lunful timpului. Totodată artista explică faptul că nu ar fi făcut aceste dezvăluiri dureroase dacă nu ar fi început ei să vorbească despre problemele din familie.

„S-au comportat crud şi fără inimă cu mine cam pe tot parcursul vieţii mele. N-aş fi vorbit despre familia mea deloc, dacă ei n-ar fi făcut-o înaintea mea. Îi iert, dar n-o să-i invit să petrecem timp împreună. Sunt distruşi şi mi-e milă de ei”, a spus Mariah Carey.

Între ea și sora sa, Alison, tensiunile există de acum 26 de ani. Sora mai mare a artistei este dependentă de droguri și alcool, iar pe lângă toate aceste lucruri, se prostituează pentru a supraviețui. La începutul carierei sale, Mariah a încercat să își ajute sora pentru a scăpa de vicii, însă nu a reușit.

După mai multe încercări eșuate, diva a constatat că sora sa nu face eforturi pentru a-și schimba viața.

Mariah Carey nu vrea să mai audă de frații săi

În anul 2015, Alison a fost nevoită să treacă prin două operații dificile, una la creier și alta la coloana vertebrală. Aceasta a apelat la sora sa prin intermediul presei, însă de această dată artistei nu i-a mai păsat.

„Mariah, te iubesc şi am nevoie disperată de tine! Te rog, nu mă abandona!”, a strigat Alison într-un clip postat pe Internet, fiind susținută de fratele ei, Morgan.

Pentru că nu au primit ajutorul pe care îl așteptau, cei doi au ieșit din nou la atac cu acuzații grave: ”Alison este pe moarte. A ajuns piele şi os după ce s-a infectat cu virusul HIV. Mariah e interesată doar de frumuseţea ei, crede că e nemaipomenită, dar e o vrăjitoare rea”, a declarat fratele artistei, în urmă cu câțiva ani.

 

Publicat: 19 sept. 2020, 11:33 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×