“Mi-a spus ca sunt talentata”, declara actrița absolut uimită de faptul că însuși Quentin Tarantino a apreciat-o pentru talentul ei.
Incredibila poveste a Sabinei Lisievici: “Actoria mă definește, poezia mă completează”
Sabina Lisievici este actriță, designer și poet. Acum mai bine de 13 ani, trăi drama vieții ei, însă totul a fost șters cu buretele atunci când însuși Tarantino lăudat talentul.
Deși a împlinit de curând 30 ani, Sabina se poate lauda cu un CV impresionat. La vârsta de doar 12 ani, a scris prima sa carte sub egida Uniunii Scriitorilor, iar la 14 ani a primit marele trofeu Nichita Stănescu pentru întreaga carieră. În 2019 a lansat un volum de poezii, “Arde-mă în versuri”.
A plecat în America unde a urmat cursurile unei prestigioase școli de actorie, a jucat în 3 filme de succes, printre care “Back 2 Back”, alături de Florin Piersic Jr, Paul Diaconescu, Howard Dell, Stanislav Ianevsky și a făcut parte din distribuția serialului românesc „Iubiri secrete”, alături de Eugenia Şerban, Mircea Dumbăreanu.
Tot în America a jucat în “I am not for sale” – film de lungmetraj și cinema, dar și în “Wild sunflower”, un film de scurtmetraj produs de ea și regizat de Oscar Jhonathan Heap, regizor nominalizat la Oscar.
La doar 30 de ani te poți mândri cu un palmares american. Cum a fost experiența de peste ocean?
Mă bucur că am trecut prin această etapă ce pare naturală oricărui actor pe care îl definești ca fiind determinat și ambițios. În această meserie binecuvântată ești dator atât ție cât și publicului să evoluezi constant. Privind în spate, acum, după ce s-au așternut amintirile și emotiile, realizez că a fost ceva ce a trebuit să fac, să-mi demonstrez că pot să reusesc și pe alte meleaguri.
Alții ar da orice sa joace la Hollywood și tu ai refuzat și câteva oferte. Cum așa?
Sună transant poate din exterior însă la alegerile mele conștiente contribuie întotdeauna mai mulți factori. Financiari, ce țin de scenariu, de poveste, de rol. Cred cu tărie că un rol trebuie să îl simți ca să îl poți aduce la viață exemplar. Și actorii sunt oameni care nu își doresc să dezamăgească publicul, iar aici nu vorbesc de frică, ci de conștientizarea reală a poveștilor din spate.
Cu cine și unde ai studiat in America?
Am studiat la școala lui Bobbie și Larry Chance, un cuplu de foști actori și profesori de mare calibru din Los Angeles. Sincer, cea mai mare binecuvântare!
Pe lângă actorie ești pasionată și de producție. Cum s-a întâmplat producția filmului “Wild sunflower” în America?
Ideea producției filmului de scurt metraj “Wild sunflower” mi-a venit după o cină colosală la niște prieteni ce locuiesc în Hollywood Hills. După cină ne-am dus pe terasă de unde se vedea întregul deal luminat, iar Jade, prietena mea de acolo m-a întrebat ce am de gând să fac săptămâna viitoare. Iar eu i-am răspuns spontan că vreau să fac un film. Și cum întotdeauna mă țin de ceea ce spun, bine sau rău, asta am făcut. Mă mândresc cu asta. Iar după ce îmi setez intenția lucrurile se leagă de la sine.
De ce ai decis să te întorci?
De fiecare dată când sunt întrebată asta voi raspunde la fel. Pentru că aici este țara mea, aici sunt oamenii mei și pentru că îmi doresc să aduc și pe meleagurile noastre tot ce am furat și din alte părți, pentru că meseria se fură.
Tot în America ai scris și volumul de poezii “Arde-mă în versuri”. De unde ideea titlului?
Ideea titlului vă spun sincer că vine de la editură. Eu aveam în cap ceva mult mai sofisticat, dar marketingul a trebuit să primeze și vă spun la fel de sincer că nu am suferit. Acum mi se pare un titlu îndrăznet numai bun pentru 2020.
Ce te definește mai mult, actoria sau poezia?
Bine pusă întrebarea! Actoria mă definește, poezia mă completează. Nu există un top al simțirilor creative și nici nu sunt eu în măsura să îl fac. Toate vin din același suflet. Și actoria și poezia și scenaristica și pasiunea pentru modă. Nu aș schimba nimic, nu aș poziționa nimic mai sus decât cealaltă. Imaginați-vă că sunt un arbore cu rădăcinile adânc implementate în pământul creativității, și pe fiecare rădăcină scrie câte ceva, actorie, poezie, iubire… etc.. eu de acolo îmi trag seva. Acela este pământul meu.
Când ți-ai descoperit pasiunea pentru actorie?
Încă de mică îmi plăcea să interpretez diverse roluri. Îmi place să cred că Dumnezeu m-a înzestrat cu un har, acela de a bucura oamenii. Pentru că da, cred cu tărie în Dumnezeu și în universalitatea Lui. Cred în conștiința Hristică și în miracolul rugăciunii și cred că tot ce este dat să ni se întâmple, este de la Dumnezeu.
Alături de cine ți-ar plăcea să joci în România.
Alături de marile noastre actrițe Carmen Tănase și Maia Morgenstern.
Pe lângă actorie ești și designer de genți. Ai și o colecție de genți și una de tricouri. De unde pasiunea pentru modă?
Din același pământ al creativității despre care vă vorbeam mai devreme.
Cum arată o zi din viața actriței Sabina Lisievici?
O zi din viața Sabinei Lisievici… Depinde ce zi.. Dacă sunt la filmări mă trezesc foarte dimineață, mănânc micul dejun, îmi beau cafeaua neagră și fug pe set, dacă sunt între filmări mă trezesc mai târziu și mă ocup de restul step by step. Mi-aș dori să am mai mult timp de citit și de exerciții fizice, de streching. Poate și ieșiri mai dese cu prietenii. Abia aștept să vă povestesc cum va fi viața mea atunci când în brațele mele va apărea primul meu prunc. Abia aștept haosul acela organizat!