Doliu în lumea artistică. A murit Trini Lopez la 83 de ani din cauza noului coronavirus

Publicat: 12 aug. 2020, 11:09 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Este doliu în lumea artistică! Cântărețul și actorul Trini Lopez s-a stins din viață la vârsta de 83 de ani, după ce s-a infectat cu noul coroanvirus.

Trini Lopez este celebrul actor din ”The Dirty Dozen”, în regia lui Robert Aldrich. El a murit în cursul zilei de marți, după ce organismul lui a avut parte de complicații din cauza infectării cu noul coronavirus. Cei care au anunțat decesul bărbatului cunoscut peste Ocean este Revista Palm Springs Life. David Ebersole și Todd Hughes, cineaști cunoscuți, au încheiat recent un documentar despre viața actorului.

Trini Lopez era de origine mexicană! De la 15 ani a urcat pe scenă

Bărbatul s-a născut în Dallas, Texas, USA, iar familia lui are origini mexicane. De la vârsta de 15 ani, el a început să cânte în grupul Big Beats (1958). Ulterior a semnat un contract cu Columbia Records.

Artistul Trini Lopez, o viață muzicală complicată. L-a cunoscut pe Frank Sinatra

Potrivit Adevărul, în anul 1962, patru ani mai târziu, a părăsit grupul din care făcea parte, după ce a semnat un solo cu King Records, dar single-urile au fost fără succes în rândul publicului. În 1963, Frank Sinatra a fost impresionat de modul în care cânta și l-a determinat pe Trini Lopez să semneze cu Reprise Records. În 1963, artistul a reușit să cunoască succesul cu melodia ”If I had a hammer„, un cover reușit care a ajuns în topurile muzicale din mai multe țări. Atunci, a ajuns și pe locul 3 în Statele Unite ale Americii.

„Lemon Tree”, „I’m Comin’ Home, Cindy”, „Sally Was a Good Old Girl”, „Michael”, „Gonna Get Along Without Ya’ Now” şi „The Bramble Bush”, sunt o parte din melodiile sale celebre care au ajuns la inimile oamenilor.

Publicat: 12 aug. 2020, 11:09 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×